Opt persoane, care nu vorbeau limba română, au ajuns în vizorul poliţiştilor botoşăneni.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au depistat opt cetățeni asiatici care au încercat să intre ilegal în România. Cele opt persoane au fost preluate în cursul zile de vineri de către autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, în baza acordului de readmisie.
În data de 13 martie 2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, poliţişti din cadrul Biroului pentru Imigrări au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
În cadrul acţiunii au fost depistate opt persoane, cetăţeni străini care nu își justificau prezența în zonă. Persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu aveau asupra lor documente de identitate, fapt pentru care au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, pentru cercetări.
Au fost anunţaţi grănicerii ucraineni, iar în urma verificărilor efectuate în comun, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Bangladesh, India şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele opt persoane fiind preluate în cursul acestei zile de către autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, în baza acordului de readmisie.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024