Aflat la Iași pe 24 Ianuarie, de Ziua Micii Uniri, premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit cu Sidonia Susanu, medicul care i-a replantat Alexiei mâinile după teribilul accident de autocar de la Pașcani.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a felicitat-o pe dr. Sidonia Susanu, precizând că a fost impresionat de ”empatia și modestia” acesteia.
”Am fost onorat să îi strâng mâna și să o felicit pe doamna doctor Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arși din cadrul Spitalului de Copii "Sfânta Maria" din Iași. Cu omenie, pricepere și multă muncă a salvat destine și a oferit o nouă șansă la viață normală multor copii și tineri. M-au impresionat empatia și modestia doamnei doctor, dar și devotamentul și tenacitatea de a crește echipa medicală și, mai apoi, de a transforma compartimentul în secție de chirurgie plastică și a-i dezvolta astfel activitatea. Este un exemplu al puterii pe care o au profesioniștii cu har, deschizători de drumuri în domeniul lor”,
premierul Nicolae-Ionel Ciucă
Cu acest prilej, prim-ministrul României a făcut și o promisiune:
”Acest efort trebuie să primească susținerea adecvată și mă voi implica personal pentru ca de la nivelul Guvernului să asigurăm finanțarea și dotarea cu instrumentarul și echipamentele necesare Spitalului de Copii "Sfânta Maria" din Iași. Îi doresc mult succes doamnei doctor în efortul său neobosit de a schimba lucrurile în bine și de a salva vieți!”.
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024