După ce Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie, oamenii adunaţi la eveniment au fost aşteptaţi la ieşirea din curtea bisericii cu sarmale, cozonac, vin si suc. Oamenii, peste 1.000 adunaţi la slujbă, încă înainte de terminarea acesteia au format rând pentru a putea ajunge în zona unde Primăria Botoşani, prin Cantina de Ajutor Social, a împărţit omanenilor în jur de 10.000 de sarmale.
Edilii nu au uitat nici de cozonaci, vin sau suc, încercând să mulţumească pe toată lumea, de la copii până la cei vârstnici. Pentru a prepara sarmalele la timp, bucătăresele implicate în această actiune au început munca duminică, dis de dimineaţă, şi au terminat de abia noaptea târziu.
„S-a lucrat de ieri dimineaţă de la ora 8:00, până la ora 01:00 când s-au terminat de făcut sarmalele şi în continuare au rămas la fiert. Am făcut 10.000 de sarmale, am venit cu 100 de cozonaci, cu 200 de pâini, 200 de litri de vin şi suc pentru copii şi femeile... nu ştiu, în general bătrâne care nu au voie ca să bea un pahar de vin”, a declarat
Mihai Hriţcu,
directorul de la Cantina de Ajutor Social.
Primarul a supervizat puţin operaţiunile
Credincioşii au stat la rând, fară să se îmbulezească, aşteptând fiecare să îşi primească porţia de mâncare şi bâutură, părăsind apoi curtea bisericii mulţumiţi atât de slujbă cât şi sarmalele şi cozonacul primit.
La faţa locului s-a aflat şi primarul, care tocmai ieşea de la slujbă, împreună cu prefectul Cristian Roman.
„Chiar ne bucurăm că a fost o zi foarte frumoasă. Suntem la sfârşitul unei săptamâni de manifestări. Sfânta Liturghie văd că a adunat foarte, foarte mulţi oameni în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe, nu poate decât să mă bucure lucrul ăsta. Să sperăm că nu vor fi nici un fel de probleme aici la pomană, pentru că asta este pomana care să oferă acuma din partea municipalităţii. Nu au fost probleme în nici un an, eu am zis să vorbesc cu colegii să-i rog să fie ordine aici”, a declarat
Cătălin Flutur. Acesta a vrut să se asigure personal de bunul mers al evenimentului.
VEZI ŞI:
Slujbă cu mitropolit, primar, prefect şi 1.000 de oameni – VIDEO & GALERIE FOTO