Directorul general al INFP a reafirmat că pentru zona Vrancea nu sunt motive de îngrijorare.
Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), a declarat despre cutremurul cu magnitudinea 5,2, care a avut loc luni după-amiaza în zona seismică Gorj, că nu are nicio legătură cu cele care se produc în Turcia, pentru că este pe altă placă tectonică.
„Nu are legătură cu Turcia, nu are cum. M-am uitat peste mişcările plăcii cu date de GPS, de la est la vest, la sud, a plăcii anatoliene, iar ale noastre dacă au legătură au cu cele din Serbia, din Croaţia, din zona aceasta. Este pe altă placă tectonică. Cutremure au mai fost în zona seismică Gorj, dar foarte rare, au mai fost în anii 1980, 1910, 1893, dar cu magnitudini mici, în jur de 4. Nu anunţă nimic. Este ceva normal”, a precizat Ionescu.
Directorul general al INCDFP a explicat, de asemenea, că regiunea în care a avut loc seismul nu are suficientă energie să dea cutremure mai mari decât cel care a fost.
„Regiunea de aici nu poate, nu are suficientă energie să dea cutremure mai mari decât cel care a fost acum. Este unul dintre cutremurele mari”, a precizat Ionescu, potrivit Digi24.
Acesta a arătat că este posibil să mai fie replici pentru că aceste cutremure de suprafaţă produc replici mai multe.
„Aceste cutremure, cum aţi văzut şi la la turci, cutremurele de suprafaţă produc replici destul de multe. Ele de obicei sunt mai mici”, a mai arătat sursa citată.
Constantin Ionescu a subliniat, de asemenea, că intensitatea cutremurului a fost mică, V, spre deosebire de intensitatea cutremurului din Turcia care a fost IX.
„Mişcarea pământului de jos în sus sau pe direcţiile cutremurului nu este îngrijorătoare. Intensitatea este mică. La turci a fost intensitate de nouă, aici intensitatea a fost cinci. Undele se deplasează pe toate direcţiile. Depinde acum de structura geologică. În anumite zone dacă este rocă undele se amplifică. Dacă este leos cum este zona asta de câmpie ele se atenuează. Din ce avem noi informaţii nu s-au produs pagube”, a precizat Constantin Ionescu.
Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5,2 s-a produs, luni, la ora locală 16:58, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 16,5 kilometri şi a fost localizat la 109 km sud-vest de Sibiu, 111 km nord-vest de Craiova, 145 km vest de Piteşti, 158 km sud-est de Timişoara, 178 km sud-est de Arad, 184 km sud de Cluj-Napoca şi 206 km vest de Braşov.
Cutremurul a fost urmat, până acum, de trei replici, cu magnitudini de 2,4, 2,8 şi 3,4 pe Richter.
Cea mai importantă replică, de 3,4 pe Richter, s-a produs la ora locală 17:50, la o adâncime de 8,2 kilometri la la 104 km sud-vest de Sibiu, 107 km nord-vest de Craiova, 139 km vest de Piteşti, 164 km sud-est de Timişoara, 181 km sud de Cluj-Napoca, 182 km sud-est de Arad şi 198 km vest de Braşov.
Cel mai mare seism din 2022 s-a produs în data de 3 noiembrie şi a avut magnitudinea de 5,4, în timp ce în 2021 a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur de 4,7 pe Richter, conform agerpers.ro.
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024