Scene de coșmar la doar câțiva km de Iași. Ana Maria sau Nuța, așa cum o strigau apropiații, s-a sinucis după o relație cu un băiat din Botoșani pe care l-a cunoscut pe rețelele de socializare.
Groază în sânul familiei Cojocariu din satul Iepureni, comuna ieșeană Movileni.
Ieri dimineață, inima Anei Maria a încetat să mai bată, după ce în urmă cu trei luni a încercat să se spânzure în șura din spatele casei, pentru că suferea din dragoste.
A cunoscut un băiat, Alexandru, din județul Botoșani, pe rețelele de socializare. S-a îndrăgostit nebunește, chiar dacă el o cam ținea sub papuc.
Părinții au încercat să o învețe de bine și să nu rămână într-o relație în care va suferi mai târziu. Nu a înțeles acest lucru și avea impresia că toți sunt împotriva ei, deși, la un moment dat, atât frații, cât și părinții i-au dat voie să se vadă cu el.
Totul s-a întâmplat brusc, fără să dea de bănuit. A venit de la el și a așteptat să se facă seară.
A ieșit afară, apoi ar fi înconjurat casa de două ori, după care a ales o frânghie dură și s-a spânzurat. Mama ei parcă a simțit ceva și a găsit-o într-un timp care la început să părea fi util. Timp de trei luni s-a zbătut pe patul de spital, însă și-a dat ultima suflare ieri dimineață.
„A fost îndrăgostită de acest băiat. Nu mai vorbea cu noi, era rece și indiferentă. Noi am încercat să îi explicăm că nu e bine cum procedează el, dar nu a înțeles. Într-un final am lăsat-o, dar voiam să mai vină și pe acasă. A fost la el un weekend și într-o sâmbătă seară a venit acasă. Am mâncat împreună și seara a ieșit din casă, până la toaleta din curte. Am văzut cum a înconjurat de două ori casa, dar m-am gândit că vorbește la telefon. Am văzut după că a dispărut și nu mai intra în casă, am ieșit să o caut. Am văzut ușa de la șură deschisă la ora 22:00, m-am dus acolo. Era atârnată. I-am tăiat ața cu ce am prins la îndemână și am sunat la ambulanță că încă mai avea spume. A stat 3 luni în spital. Nu vorbea, nu zicea nimic. Rodea buzele, atât. Pe el nu l-a interesat. Dimineață (ieri – n.r.) a murit”, a povestit pentru bzi.ro, cu lacrimi în ochi, mama tinerei.
Polițiștii au deschis o anchetă și vor efectua cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt.
„La data de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au fost sesizați de către medicul unei unități spitalicești cu privire la faptul că o tânără a decedat în respectiva unitate medicală unde era internată. A fost dispusă ordonanța de efectuare a necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă”, declară reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Alexandru, un tânăr blond cu tatuaje, se remarca prin poze provocatoare.
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024