Fiind un centru comercial recunoscut cu secole în urmă, ca unul dintre cele mai puternice din Moldova, Botoşanii au avut locuri special amenajate în care să se vândă şi să se cumpere animale, produse industriale şi agricole. Acestea au fost pieţele şi iarmaroacele.
Prima piaţă cunoscută datează din 1776 , când la 4 mai, Grigori Ghica Voievod a eliberat târgoveţilor un hrisov ce prevedea înfiinţarea unei pieţe cu lungimea de 280 stânjeni domneşti şi lăţimea de 120, situată la „marginea drumului, la vale, spre Sâcna”. Ducerea la îndeplinire a fondării pieţei a revenit vornicilor Nanul şi Manolachi Dimachi care au măsurat terenul şi l-au pichetat cu pietre. Acelaşi hrisov menţiona faptul că tot în acel loc a funcţionat şi mai înainte piaţa, unde oamenii se strângeau la zi de târg şi încercau să-şi vândă vitele, dar care, cu timpul, devenise neîncăpător.
Această piaţă a devenit mai târziu numai iarmaroc, a funcţionat în continuare, până după anul 1944 pe locul unde se află astăzi Parcul Tineretului, numit odinioară Oborul Vechi. Această piaţă-iarmaroc a avut o existenţă de circa 250 de ani şi a jucat un rol major în viaţa comercială a oraşului Botoşani. La sfârşitul secolului trecut, marele iarmaroc de toamnă (1-15 septembrie) avea loc pe imaşul de la bariera Suliţa, lângă „Cimitirul Eternitatea”.
A doua piaţă cunoscută a funcţionat chiar în centrul oraşului, pe locul unde se află astăzi Monumentul Eroilor.La sfârşitul secolului trecut şi la începutul celui actual s-a numit Piaţa Carol. Această piaţă a luat fiinţă în jurul anului 1800, lângă principalul drum ce străbătea oraşul şi care se va numi mai târziu Calea Naţională. Se afla în apropierea celor două ctitorii ale Elenei Rareş: Bisericile Uspenia şi Sf. Gheorghe. Este menţionată sub numele de „Piaţa din Târgul Vechi”.
În 1828, un grup de târgoveţi ai Botoşanilor s-au adunat şi au întocmit o jalbă către Sfatul orăşenesc, prin care au cerut ca în mijlocul pieţei să se construiască un havuz, în care apa să fie adusă prin conducte de ceramică (oale). O cişmea urma să ţină havuzul cu apă. Se mai cerea pietruirea pieţei şi a străzilor din apropiere, deoarece în anotimpul ploios din cauza noroiului se închidea târgul, nemaiputându-se să se mai aducă în oraş produse pentru hrana locuitorilor.
Nu după mult timp, în 1832, paharnicul Ion Brănişteanu a înaintat o jalbă Ministerului Pricinilor Dinăuntru, cu un conţinut interesant despre felul cum funcţiona piaţa.
În piaţă se vindeau zarzavaturi de către femei, sare şi alte mărfuri aduse de numeroşi precupeţi. Aici se adunau şi carele cu fân şi lemne, ce lăsau în urmă multă murdărie, care în anotimpul ploios, făcea imposibilă vânzarea legumelor şi a altor mărfuri ce se aşezau pe caldarâmul pieţei. Mai târziu, piaţa s-a pietruit, dar cu toate acestea carele au continuat să staţioneze în piaţă, mai ales că stăpânii acestora se opreau în dughenele apropiate la un pahar-două de rachiu.. Pentru menţinerea pieţei curate, s-a amenajat un loc anume pentru staţionarea carelor.
Paharnicul Ion Brănişteanu atrăgea atenţia ministrului respectiv că, în cazul când „rachierii” vor cere să se aprobe reîntoarcerea lor în piaţă, să se respingă această dorinţă. Reclamaţia a cuprins şi alte învinuiri că oamenii celui care se ocupa de administrarea pieţei, ar fi bătut pe ţăranii care veneau cu carele şi i-ar fi supus la taxe mari. Mihail Sturdza, a ordonat o anchetă efectuată de vornicul Grigori Carp, care a constat nemernicia celor reclamate,
Această piaţă centrală a cunoscut lucrări de modernizare construindu-se mese pentru produsele agricole, iar pe latura nordică şi sudică s-au ridicat numeroase barăci, unele din ele cu bun gust, în care negustorii şi meşteşugarii îşi desfăceau marfa expusă la vedere, reiese din Monografia oraşului Botoşani, de Ştefan Ciubotariu. Un plan al acestei pieţe în situaţia din 1857, executat de Rudolf von Kugler se păstrează astăzi la Arhivele Statului din Botoşani.
O altă piaţă cunoscută a purtat numele de Sf. Gheorghe, deoarece era aşezată în imediata apropiere a bisericii cu acelaşi nume, precum şi de Piaţa Scaunelor, unde se comercializa numai carnea, scaunul fiind trunchiul-butucul pe care se tranşa carnea. În apropiere se găsea strada Scaunelor. Încă din 1857 se cunoşteau că existau nişte gherete pentru căsăpie, pe care Biserica Sf. Gheorghe le închiria Primăriei şi care se găseau „alături de curtea bisericii” care, pe atunci, era mult mai mare ca cea de astăzi. Pe acest loc, primarul Gh. Hasnaş, ales în 1884, a construit prima hală de carne. Toate construcţiile vechi au fost demolate, fiind înlocuite de cele două hale, de carne şi de peşte, construite în 1910.
Autorii Dicţionarului geografic al judeţului Botoşani la 1891, printre altele, menţionează existenţa în oraş a trei pieţe: 1. Piaţa Tg. Vechi, asfaltată, una dintre cele mai frumoase, numai pentru legume şi fructe. 2. Piaţa Sf. Gheorghe numai pentru carne. 3. Târgul Vitelor numai pentru cei care vindeau şi cumpărau animale şi cereale.
După 1890, găsim menţionată şi Piaţa Ferdinand, situată în jumătatea estică a oraşului, fără a se şti dacă a îndeplinit şi o funcţie comercială.
Idiferent de funcţile pe care le aveau exact, pieţele Botoşanilor adunau laolaltă fel de fel de oameni iar locurile respective deveneau cel mai bun prilej de socializare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024