Doar simplul fapt că a fost numit în mod unanim pe funcția de președinte al Consiliului Județean după ce, Florin Țurcanu și-a pierdut mandatul ca urmare a condamnării la șase luni de închisoare cu suspendare, a fost pentru Gheorghe Sorescu începutul sfârșitului în echipa politică a vechiului PNL.
Pentru că, vineri seară când mai mulți membri ai partidului s-au întâlnit pentru a lua act de demisia lui Florin Țurcanu din calitatea de co-președinte, vicepreședintele PNL a fost ”sărit”. Ba mai mult decât atât, unul dintre colegii de partid a menționat că oricum prezența domniei sale nu era imperios necesară pentru că : ”Cine este Sorescu? Este un simplu consilier județean”, a arătat Verginel Gireadă, vicepreședinte în vechiul PNL.
Ședința a fost una neoficială și cel mai probabil nestatutară dat fiind faptul că nu s-a întrunit un Birou Politic Județean, așa cum prevede statutul. Gheorghe Sorescu nu a răspuns la telefon, imediat după această manevră de la colegii din PNL.
Neoficial, motivul pentru care se dorește înlăturarea lui Sorescu din partid este faptul că el a fost cel care i-a preluat funcția condamnatului Florin Țurcanu. Unele voci din partid au afirmat că i s-ar fi cerut să vină să-i dea raportul lui Florin Țurcanu cu privire la deciziile pe care le ia în fruntea județului. Mai mult, același Florin Țurcanu i-ar fi reproșat că folosește mașina instituției cu care obișnuia el să se deplaseze chiar și în momente în care nu se afla în timpul serviciului.
Tot neoficial tot circulat varianta prin care, în cazul în care Florin Țurcanu ar fi obținut sentință favorabilă în instanță să revină pe funcție, Gheorghe Sorescu ar fi fost prima persoană…decapitată. (G.E.)
Declarația zilei 13 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Mijlocașul Francisco Junior, desemnat MVP-ul partidei Oțelul Galați – FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Cătălin Silegeanu, AUR: Scopul nostru este să ne întâlnim cu cât mai mulți botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024