Cei de doi copii care au murit în urma incendiului produs sâmbătă seară au fost conduşi astăzi, vineri 22 aprilie pe ultimul drum. Zeci de săteni, rude sau membri ai familiei s-au strâns pentru a-şi lua rămas bun de la Ciprian, copilul în vârstă de doi ani şi nouă luni şi fratele lui Bogdan, de doar un an şi şase luni de zile.
Cortegiul funerar a pornit de la casa părinţilor spirituali ai copiilor, dat fin faptul că locuinţa familiei Daniliuc este afectată după incendiu. Prezent a fost tatăl micuţilor, recent întors din Iugoslavia, unde plecase la muncă, pentru a câştiga un ban în plus pentru copiii lui. Mama, probabil de frica soţului, nu a fost alături de proprii copii în ultimele zile după deces înainte de a fi înmormântaţi , fiind plecată în Balta Arsă, satul său natal. Ea s-a alăturat cortegiului funerar în apropierea Bisericii din comună, fiind însoţită de părinţii ei, primarul dar şi o maşină de Poliţie, pregătită să intervină în cazul în care situaţia ar fi degenerat. La vederea celor două sicrie mici în care se aflau copiii ei, femeia a început să urle şi s-a alăturat soţului, care mergea prăbuşit peste cele două mici cutii în care se aflau fiii săi.
“Este fata mea, dar a greşit tare”
Îndurerat, bunicul micuţilor din partea mamei susţine că a primit îngrijiri medicale din cauza unei depresii suferite după ce a aflat de tragedia produsă sâmbătă. Cu toate că este tatăl mamei neglijente, bărbatul a recunoscut că fiica sa este principalul vinovat de incidentul tragic. “
Este fata mea, dar a greşit tare, mai multă atenţie trebuia, vă daţi seama cât a durat până să ajungă flăcările aşa de mari. Chiar dacă suntem necăjiţi, dacă este atenţie nu se întâmplă aşa ceva”, ne-a povestit îndurerat
bunicul copiilor.
“Mama nu a venit deloc la copii”
De asemenea, o apropiată a familiei ne-a povestit că, mama neglijentă a celor doi copii decedaţi, nu a fost deloc prezentă în zilele din această săptămână, până la înmormântarea care a avut loc. “
Nu a venit deloc, cine ştie pe unde e, cred că a plecat la Balta Arsă. Să nu vii tu deloc, mamă, să îţi vezi copiii pentru utlima dată”, a afirmat şi
săteanca din Corni.
Înmormântare cu banii Primăriei
Cheltuielile pentru înmormântarea celor doi micuţi au fost suportate din bugetul
local al Primăriei din Corni, care a alocat suma de 3.000 de lei pentru ca, cei doi copii să fie înmormântaţi creştineşte. “
Am alocat 3.000 de lei din fondurile Primăriei, rămâne să se descurce ei acum cu partea lor de praznic şi ce mai este. Noi ne-am ocupat de sicrie, hăinuţe, transport, plata preotului precum şi cheltuielile pentru aducerea copilului decedat de la Bucureşti. Am trimis şi o maşină de la Primărie să îl aducă pe tată de la Vereşti, când s-a întors din Iugoslavia, el a venit cu trenul până la Vereşti. Şi ne vom ocupa şi de cheltuielile pentru un drum la Bucureşti, la spital la fata cealaltă, rudele vor să meargă să o vadă”, susţine
Dorel Dorneanu, primarul comunei Corni.
Ciprian, copilul de doi ani şi nouă luni s-a aflat cel mai aproape de focul care a cuprins pernele şi păturile pe care dormea, el fiind găsit carbonizat. Fratele lui, Bogdan, a decedat la spital având arsuri de 90% din suprafaţa corpului şi 40% erau carbonizate. Fetiţa prezintă arsuri faciale foarte profunde de gradul III, pe 20% din suprafaţa corpului şi este încă internată în spital, starea ei fiind stabilă.