Iar pentru a se pune în aplicare această metodă de citire a apometrelor compania a efectuat o investiție.
A achiziționat printr-un program finanțat cu fonduri europene contori inteligenți, mare parte dintre aceștia fiind deja montați.
”În momentul de față avem un proiect din fonduri europene prin care trebuie să montăm 4.000 de contori radio la consumatori casnici. Până în momentul de față avem montați 2.900 de contori aproximativ. Probabil până la finalul lunii decembrie vor fi montați toți cei 4.000”,
Alin Cirimpei, director adjunct SC Nova Apaserv SA
Practic, acești contori le permit angajaților companiei să înregistreze consumurile de apă în sistem informatic, de la distanță pentru ca ulterior să emită facturile care sunt aduse la cunoștința abonaților prin SMS.
„Noutatea este că acești contori vor fi citiți radio de la distanță, adică în orice moment din zi noi vom avea acces la acel contor fără a mai trimite pe cineva în teren”,
Alin Cirimpei, director adjunct SC Nova Apaserv SA
Contorii inteligenți vor fi montați preponderent la consumatorii casnici din Botoșani care locuiesc la case.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024