Bărbatul a fost identificat la domiciliu și transportat sub escortă la Penitenciarul Botoșani, în vederea efectuării pedepsei.
Un angajat al Direcției de Sănătate Publică Suceava, care făcea anchete epidemiologice în teren până ce s-a dus băut la un caz, a ajuns în Penitenciarul Botoșani. El a fost adus la Botoșani de polițiștii care au pus în executare mandatul prin care angajatul DSP a fost condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare, într-un dosar privind infracțiuni la regimul rutier.
Radu-Vasile C., în vârstă de 54 de ani, din comuna Frătăuții Vechi, a încasat pedeapsa destul de severă în condițiile în care a recidivat cu infracțiunile rutiere. El a fost condamnat inițial la 2 ani și 3 luni de închisoare, cu suspendare, însă în termenul de încercare al acestei pedepse a comis-o din nou, fiind prins beat la volan, când nici nu mai avea dreptul de a conduce, potrivit Monitorul de Suceava.
În aceste condiții, Judecătoria Rădăuți i-a aplicat un an de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și a revocat suspendarea primei pedepse, de 2 ani și 3 luni de închisoare. A rezultat că bărbatul are de executat 3 ani și 3 luni de închisoare în regim de detenție.
După ce pedeapsa a rămas definitivă, miercuri, 2 februarie, polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au primit spre punere în executare mandatul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024