Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în direcții județene de învățământ preuniversitar a fost păstrată în proiectul Legii învățământului preuniversitar, varianta Deca.
Amintim că desființarea inspectoratelor școlare era prevăzută în proiectul fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. Noutatea este că directorii acestora nu vor mai fi legați de mandatul ministrului.
Concret, potrivit surselor Edupedu.ro, inspectoratele școlare județene se vor transforma în Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică.
Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar vor fi conduse de un director general, directori generali adjuncți. În proiectul de lege Deca, a fost eliminată prevederea ca directorii să încheie un contract de management pe perioada mandatului demnitarului.
În proiectul lui Cîmpeanu, la articolul 165, alineatul 4 menționa că directorii Direcțiilor Județene de Învățământ Preuniversitar încheie un contract de management cu ministrul Educației pe perioada mandatului demnitarului.
„În urma promovării concursului de selecție sunt numiți în funcție prin ordin al ministrului educației și încheie un contract de management cu ministrul educației pe perioada mandatului demnitarului”, conform articolului citat mai sus din legea Cîmpeanu.
Pe partea de inspecții, Direcțiile Județene de Învățământ Preuniversitar se vor ocupa de inspecțiile de specialitate, potrivit surselor Edupedu.ro. Inspecțiile sistemice vor fi făcute de către ARACIP.
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024