Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu acordul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, anunţă că poate asigura gratuit cazarea şi masa elevilor proveniţi din localităţile afectate de inundaţii (Săveni, Coţuşca, Ştefăneşti şi Truşeşti), care susţin în aceasta perioada bacalaureatul în centrele de examen din municipiul Botoşani. Potrivit reprezentanţilor IŞJ, cazarea şi masa vor fi asigurate la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" din Botoşani (Liceul Pedagogic). Elevii care doresc să rămînă în municipiul Botoşani pînă după susţinerea ultimei probe de examen din data de 2 iulie trebuie să semneze un tabel de opţiuni la comisia de bacalaureat din centrul de examen la care sunt înscrişi. Pentru cazarea pe o perioadă de trei zile a elevilor din zonele amintite, în număr de 80, conducerea IŞJ a solicitat acceptul ministerului pentru cheltuirea unei sume de 7.600 de lei. Copiii sunt cazaţi pînă vineri la internatul liceului Pedagogic, iar masa o servesc la cantina de la Elie Radu.
Ada Macovei, şefa învăţămîntului botoşănean a solicitat reprezentanţilor de la drumuri naţionale şi judeţene o colaborare strînsă pentru finele acestei săptămîni cînd elevii vor trebui să se întoarcă acasă în privinţa arterelor care vor fi practicabile.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024