Cei patru inspectori din cadrul Agenției Naționale a Romilor din subordinea Guvernului au fost la discuții cu prefectul județului Botoșani.
Dan Nechifor i-a primit în această dimineață la ora 9:00 iar întâlnirea a durat puțin peste o oră.
În linii mari, reprezentanții ANR i-au solicitat prefectului ajutor pentru a fi diminuate efectele potențialelor „evacuări” care vor avea loc în locuințele sociale ale Primăriei.
Prefectul Dan Nechifor a răspuns că va depune toate eforturile posibile pentru apărarea drepturilor cetățenilor de bună credință din Botoșani.
Înainte de a se ajunge la concluzii, prefectul a făcut o retrospectivă din perspectiva ocupării funcției. Dan Nechifor se află la al treilea mandat în fruntea Prefecturii, începând cu anul 2016.
Și la fiecare dintre ele a întâmpinat aceeași problemă.
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
„În 2016 aceleași probleme în Centrul Vechi, am introdus pe linie de siguranță și ordine publică inclusiv patrule de polițiști și jandarmi cu câini. Să spunem, cumva problemele au continuat iar la un moment dat am avut în intenție să solicit Brigada Mobilă de la Bacău pentru că problemele din Centrul Vechi continuau. Am făcut-o doar public, am făcut solicitarea scrisă dar discutând cu colegii de la minister mi-au spus că este problema Primăriei. Deci nu avea de ce să intervină brigada mobilă”,
Prefectul și-a amintit și de mandatul, al doilea de fapt, care s-a consumat în perioada pandemiei, unul extrem de greu de altfel, din punct de vedere administrativ, având în vedere impactul social al restricțiilor impuse populației privind libera circulație.
Atunci, comunitatea romă a fost ajutată de instituțiile statului. Însă, dincolo de beneficiile oferite, prefectul a redat și ce a întors societății membrii acestei comunități.
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
„Am avut solicitări și le-am asigurat inclusiv hrană pentru că nu mai aveau. Hrană, apă, cele necesare traiului pentru că nu mai aveau bani. Și am depășit chestia. Când m-am întors în 2024 am avut un caz, un tânăr bătut tot în zonă, a fost un caz de violență la un tânăr olimpic, bătut de 12 tineri. Elev la Liceul Mihai Eminescu. A fost în presa națională, s-a format o asociație, deci impactul public a fost imens. Iar am introdus patrule de jandarmi și polițiști 24/24 cu câini, legitimare ș.a.m.d.”,
Dan Nechifor a povestit și despre numeroasele vizite în teren care au fost făcute în zonele sensibile, respectiv Centrul Vechi și Parcul Tineretului dar și de adresele făcute către Primărie pentru creșterea numărului de camere video în aceste cartiere ale orașului.
A amintit bineînțeles și de scandalul uriaș petrecut vara trecută în parcarea Lidl din zona Independenței.
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
„Astea sunt toate măsurile și demersurile pe care le-am făcut de-a lungul timpului și asta se întinde pe o perioadă foarte mare de timp. Adică eu v-am spus în toate cele trei mandate ale mele, de fiecare dată m-am izbit de aceeași problemă. Adică am plecat, m-am întors, am plecat cu o problemă și m-am întors cu aceeași problemă”,
Spre final, prefectul a fost de acord cu faptul că fiecare caz în care contractul de chirie nu va fi prelungit (nefiind vorba despre reziliere) trebuie să fie analizat punctual, dacă în respectivele familii există persoane cu handicap sau mulți copii.
Revenim și cu alte detalii
TRAGEDIE în urmă cu scurt timp: Botoșănean găsit mort în curte, după ce s-a urcat pe un stâlp
Gabriela Erdic
Mar 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Botoșăneanul mort în accident se întorcea din străinătate: FILMUL tragediei
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
DOLIU la Biblioteca Județeană Mihai Eminescu, unul dintre angajați a decedat la doar 54 de ani
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Adăpost de animale cuprins de flăcări, pompierii au salvat la timp casa unei familii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile