Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de muncă au desfăşurat o serie de verificări la angajatorii botoşăneni pentru a controla modul în care aceştia respectă drepturile salariaţilor în contextul temperaturilor extreme înregistrate în ultima perioadă. Verificările au fost atât pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă dar şi pe relaţii de muncă.
În domeniul securitaţii şi sănătaţii în muncă au fost controlaţi un numar de 11 angajatori, totalizând 636 de lucrători angajaţi. În timpul controalelor efectuate au fost constatate mai multe neconformităţi privind asigurarea măsurilor de protecţie în cazul temperaturilor extreme, după cum urmează: neasigurarea de către angajator a echipamentului individual de protecţie pentru sezonul rece, neluarea măsurilor necesare pentru asigurarea condiţiilor de mocroclimat la locurile de muncă sau neluarea măsurilor pentru ameliorarea condiţiilor de muncă (distribuirea de ceai fierbinte, acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare a organismului, reducerea duratei timpului de lucru, întreruperea colectivă a lucrului acolo unde este cazul, schimbarea temporară a locului de muncă în cazul persoanelor care au afecţiuni şi contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme). Totodată, angajatorii nu au asigurat efectuarea examenului medical periodic la angajare, în vederea depistării contraindicaţiilor privind munca la temperaturi extreme;
Au fost constatate un număr de 42 de încălcări ale prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătaţii în muncă şi au fost aplicate un număr de 42 sancţiuni, din care: 39 avertismente, 3 amenzi contravenţionale în valoare totală de 17.500 lei.
În domeniul relaţiilor de muncă obiectivele controalelor efectuate au vizat cu precădere verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în muncă, la timpul de lucru, acordarea repausului săptămânal, evidenţa orelor de muncă prestate de salariaţi.
Controalele s-au concretizat cu următoarele rezultate:
Au fost constatate în total 31 de deficienţe cum ar fi neîntocmirea documentelor zilnice de evidenţă a orelor de muncă prestate de salariaţi, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, deficienţe la registrul general de evidenţă salariaţi în format electronic, neînmânarea unui exemplar din contractele de muncă către salariaţi .
Au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, din care 3 cu amendă în valoare totală de 4.000 lei ( 2 pentru neîntocmire documente de evidenţă a orelor de muncă şi o amendă pentru faptul că angajatorul nu deţinea la sediu registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic). Sancţiunile au fost aplicate angajatorilor cu obiect de activitate prestări servicii - vulcanizări auto, în domeniul producţie -confecţii, comerţ, materiale de construcţii -depozite.
Nu au fost depistate cazuri de primire la muncă fără încheierea în prealabil a contractelor individuale de muncă. Prin procesele verbale de control au fost dispuse măsuri de remediere a acestor deficienţe cu termene concrete de realizare.