Prezență inedită joi după-amiază la depunerea listelor de candidați ale PSD la alegerile parlamentare: alături de aproximativ o sută de social-democrați sosiți de prin toate colțurile județului, la Palatul Administrativ au venit și mai mulți inspectori școlari.
Angajații Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani au început să se strângă pe esplanada clădirii chiar înainte ca prin zonă să ajungă PSD-iștii, după care au așteptat pe hol predarea efectivă a dosarelor la Biroul Electoral Județean (BEJ). Când pretendenții la Senat și Camera Deputaților au ieșit din BEJ, inspectorii școlar s-au alăturat la poză marelui grup de PSD-iști. Printre salariații IȘJ Botoșani prezenți la fața locului s-au aflat inspectorii școlari generali adjuncți Gabriel Hârtie și Paula Gavriluță, dar și inspectori fără funcții de conducere, precum Ciprian Manolache și Petronia Scripcaru. Aceștia au ținut să o felicite pe Mihaela Huncă, inspector școlar general, candidat pe locul 2 la Camera Deputaților din partea PSD Botoșani. Nu au lipsit pupăturile și îmbrățișările. Pentru ca tacâmul să fie complet, fostul lider sindical Gheorghe Șuliuc, pe care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității l-a deconspirat ca informator, a imortalizat momentele cu un aparat foto.
Șefa educației botoșănene, care este și secretar general al PSD Botoșani, susține că nu le-a cerut subordonaților săi să participe la acțiunea eminamente politică.
”Pur și simplu au venit și chiar a fost o surpriză pentru mine fiindcă la sfârșitul programului au venit să mă susțină”,
Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Conducătoarea IȘJ Botoșani nu va urma gesturile a alți doi PSD-iști șefi de instituții care în ziua confirmării candidaturilor la Parlament de către Comitetul Executiv Național și-au înaintat demisiile de pe posturile publice, cei doi dând astfel curs solicitării prefectului adresată directorilor candidați la Parlament de a renunța la funcții înainte de startul campaniei electorale.
”Probabil s-a referit la cei care sunt funcționari publici pentru că nu pot să facă și politică. În legislația actuală inspectorul general poate face politică în afara programului, dar vreau să vă anunț că pe perioada de campanie, pe toată perioada, voi fi în concediu de odihnă. Am înaintat cererea de concediu astfel încât n-o să fie amestecate lucrurile”,
Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Răzvan Rotaru de la Garda de Mediu și Marius Budăi de la Casa Județeană de Pensii au demisionat marți. Nici unul, nici celălalt nu a avut parte de o surpriză făcută de colegii de serviciu, în sensul de a le fi alături la depunerea candidaturii.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile