Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean vor merge în fiecare şcoală din judeţ pentru a participa la o serie de şedinţe cu părinţii elevilor, cu scopul principal de identificare a unităţilor şcolare unde sunt strânse sume de bani, care nu sunt utilizate în folosul şcolarilor. Astfel, fiecare inspector teritorial va colinda unităţile şcolare pe care le are în subordine şi îi va chestiona pe părinţi prin intermediul unor chestionare.
„Pe parcursul acestei săptămâni, în cadrul inspecţiei tematice, o parte consistentă o vor reprezenta şedinţele cu părinţii organizate la nivel de judeţ, pe baza planificărilor pe care le-au făcut inspectorii teritoriali. La aceste şedinţe vot participa inspectorii noştri şcolari, aceştia vor aplica părinţilor nişte chestionare eşantionate, nu tuturor părinţilor şi care se referă tocmai la problematica pe care o urmărim în aceste săptămâni şi anume gestionarea banilor de către şcoală şi dacă această gestionare se face cu respectarea legii, fără a se impune elevilor sau părinţilor să aducă sume de bani care să nu fie folosite în interesul copiilor”, a declarat
Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct IŞJ. (G.E.)