Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a calculat greşit reîncadrarea salariilor celor peste 1.000 de angajaţi în contextul legii salarizării pe acest an. Cel puţin asta a dat de înţeles o hotărîre definitivă şi executorie de drept dată de instanţa de judecată în primul proces intentat în acest sens de către o angajată a Direcţiei. Este vorba despre Irina Mihalachi, vicepreşedinte Cartel Alfa Botoşani, care a obţinut deja cîştig de cauză după ce instanţa s-a pronunţat pe data de 24 iunie 2010. Practic, prin această hotărîre, conducerea Direcţiei este obligată să restituie angajatei sumele reţinute din salariu din luna februarie a acestui an, care constau în contravaloarea a trei sporuri care se aflau în vechiul Contract Colectiv de Muncă. „
Am analizat situaţia împreună cu şefa de la resurse umane doamna Cristina Bulgaru, împreună cu directorul economic doamna Doina Nacu şi am ajuns la concluzia că reîncadrarea s-a făcut greşit pentru că nu s-a ţinut cont de nivelul salariilor din decembrie 2009 aşa cum spune legea. A fost o interpretare greşită a legii şi deşi şi cei de la Prestaţii Sociale le-au spus că e greţit ei au continuat tot aşa, mai mult, după ce în ianuarie s-au dat corect salariile, în februarie s-au apucat şi au luat înapoi”, a declarat
Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa. Această acţiune este prima care a obţinut cîştig de cauză favorabil fiind înaintată de către Cartel Alfa şi nu de Sindicatul Impact. „
Este prima decizia favorabilă în aplicarea legii 330 şi nu este procesul Sindicatului Impact, doamna Irina Mihalachi, fiind vicepreşedinte la Cartel, ea a fost reprezentată de Cartel Alfa”, a mai spus
Oroşanu. Practic, Irina Mihalachi a obţinut o sumă de 640 de lei lunar care constă în plata celor trei sporuri care nu au mai fost acordate din februarie. „
S-a obţinut reîncadrarea luînd în calcul pe lîngă salariul de bază şi sporurile care nu au fost luate în calcul pînă acum, este vorba despre sporul de stabilitate (10%), de confidenţialitate(15%) şi indemnizaţia de dispozitiv (25%). Deci astea trei drepturi care reprezintă cam 50% din valoarea salariului de bază, în cuantum total de 640 de lei. Mai mult unitatea este obligată să îi acorde diferenţa de drepturi de la data 1 ianuarie 2010 pînă la momentul pronunţării sentinţei de 24 iunie”, a mai afirmat
Marius Oroşanu.
În cazul celorlalţi angajaţi ai DGASPC, potrivit preşedintelui Sindicatului Impact un nou termen va avea loc în luna septembrie a acestui an. „
În privinţa procesului privind reîncadrarea salariilor angajaţilor la legea 330/2009 avem un nou termen pe data de 28 septembrie în cazul angajaţilor contractuali, iar în cazul funcţionarilor publici au fost declinate competenţele către instanţa de contencioas administrativ”, a declarat
Nicolae Macovei, preşedinte Sindicatul Impact.