87 de angajaţi ai Direcţiei Sociale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) vor beneficia de drepturi salariale mai mari. Este vorba despre personal contractual, cei 87 de salariaţi fiind membri ai Sindicatului Alfa, constituit în decursul anului precedent. Decizia dată de Curtea de Apel Suceava este una definitivă şi irevocabilă şi este o premieră la nivel naţional.
Sindicatul Alfa, prin compartimentul juridic de la Cartel Alfa Botoşani a deschis o acţiune în instanţă prin care a contestat măsura de diminuare a salariilor din sistemul bugetar în proporţie de 25% cu începere din luna iulie a anului precedent. După mai bine de un an de zile, Curtea de Apel Suceava a dat o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care declară ca fiind nelegală diminuarea lefurilor în procent de 25%. „
Este prima hotărâre a Curţii de Apel care permite restituirea celor 25% opriţi în iulie 2010. Prin hotărârea asta s-a stabilit ca pentru perioada iulie – decembrie 2010 cei 87 de salariaţi să primească înapoi cei 25% reţinuţi anul trecut şi în plus, o consecinţă a acestei hotărâri este faptul că şi salariile pentru 2011 trebuie să fie crescute cu 25% pentru că modalitatea de calcul face referire la luna octombrie 2010m ori dacă salariul din 2010 a crescut cu 25%, automat şi în anul 2011, salariul creşte cu 25%”, a declarat
Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani. Potrivit preşedintelui Cartel Alfa, în medie, conducerea DGASPC trebuie să restituie sume cuprinse între 1.000 şi 1.500 de lei în funcţie de veniturile salariale realizate de fiecare angajat care este parte în acest dosar pentru perioada iulie – decembrie 2010. (G.E.)