Judecătorii instanțelor din Botoșani au de judecat sute de cauze în fiecare an. Dacă în unele cazuri volumul de muncă al magistraților este unul apropiat de normal, există și instanțe unde judecătorii au de soluționat chiar și peste 1.000 de dosare.
Situația a fost prezentată de către Mihaela Ungureanu, președintele Tribunalului Botoșani.
„În cadrul Tribunalului Botoșani schema a fost de 29 de posturi și au activat efectiv 27,5 judecători. Încărcătura pe schemă a fost de 241 dosare pe judecător raportate la dosarele nou intrate asta înseamnă locul 17 în ierarhia tribunalelor. Iar încărcătura pe posturi efectiv ocupate a fost de 254 dosare pe judecător”,
Mihaela Ungureanu, președinte Tribunalul Botoșani
27,5 judecători înseamnă că în cursul anului de referință au lucrat la respectiva instanță 28 de judecători, însă unul s-a pensionat și nu a activat efectiv 12 luni de zile.
Mult mai aglomerat a fost la Judecătoria Botoșani unde din 32 de posturi sunt ocupate 22 iar un judecător a avut de soluționat 948 dosare. La Judecătoria Dorohoi, din 9 posturi sunt ocupate efectiv 6 iar un singur judecător a avut de soluționat 801 dosare.
De asemenea, la instanța de la Darabani schema de personal cuprinde 5 posturi, în prezent fiind ocupate două, iar un judecător a avut de soluționat de 681 dosare.
Recordul a fost stabilit de judecătorii de la Săveni unde încărcătura pe schemă a fost 1.165 dosare pe fiecare magistrat. În cadrul Judecătoriei Săveni au activat efectiv 2 judecători asta în ciuda faptului că schema a fost de 5 posturi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024