Proces în cascadă deschise de botoșăneni nemulțumiți împotriva unei instituții publice deconcentrate de la Botoșani. Unele acțiuni litigioase sunt soluționate în favoarea reclamanților, însă cele mai multe sentințe resping cererile acestora.
Instituția care a fost dată în judecată de 227 de ori până în luna august este Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani. Anul trecut, aceeași instituție, în același interval, adică primele opt luni de zile, a fost acționată în instanță de 372 de ori, ceea ce înseamnă 599 de procese în 16 luni de zile.
”Cele mai frecvente motive de contestare sunt nevalorificarea grupelor de muncă fiind reclamate adeverințele incomplete, adică fără nominalizare, date de identificare sau lipsă de bază legală sau adeverințe incorecte. De asemenea, mai sunt contestate stagiile nevalorificate, adeverințe de sporuri nevalorificate sau stagii din sectorul agricol care nu au fost valorificate”, a declarat Marius Budăi, directorul CJP Botoșani.
Au mai fost deschise procese pentru contestare decizii de debit, recalcularea vechimii sau grupe superioare de muncă. Din cele aproape 600 de procese, 185 s-au soluționat în favoarea Casei de Pensii, 72 în favoarea pensionarilor iar alte 342 se află în curs de soluționare. (G.E.)
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile