Sunt prezenți la întrunire membri ai
Guvernului Ponta, președinți de filiale, de consilii județene sau primari de municipii, Botoșanii fiind reprezentat de Andrei Dolineaschi și Ovidiu Portariuc, plecați spre Orăștie încă de duminică după amiază.
Discuțiile s-au prioritizat spre stabilirea candidatului PSD pentru fotoliul de la Cotroceni, vocile unanime indicându-l pe premierul Victor Ponta care, potrivit sondajelor efectuate de social democrați l-ar învinge pe
Klaus Iohannis în turul doi, la o distanță de 10 puncte procentuale, adică 55% - 45%.
O a doua variantă ar fi candidatul Mircea Geoană care ar urma să se decidă dacă este pregătit pentru o nouă cursă la alegerile prezidențiale și de a cărei decizie depinde demararea unor alegeri interne pentru desemnarea prezidențiabilului.
Potrivit unor informații, PSD-iștii par să fie mai hotărâți ca niciodată să câștige președinția României iar premierul Victor Ponta pornește cu prima șansă ca pe data de 1 august la
Consiliul Național să fie și oficial candidatul propus de din partea PSD.
Comitetul Executiv al PSD a fost organizat într-o bază militară introdusă recent în circuitul turistic și unde accesul mass media a fost restricționat.
(G.E.)
CITEȘTE:
Ironii social-democrate cu Congresul liberal: Să nu aibă pe conștiință îngroparea unui partid istoric