Au fost oprite pentru control mai multe autovehicule destinate pregătirii persoanelor pentru obținerea permisului de conducere.
La data de 9 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani -Biroul Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul școlilor de șoferi.
Astfel, polițiștii au acționat pe străzile din municipiul Botoșani, fiind controlate aproximativ 70 de autovehicule, dintre care, opt destinate desfășurării orelor de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.
Dintre sancțiuni, șase au fost aplicate instructorilor auto care nu au respectat traseele de deplasare stabilite de poliția rutieră, în valoare de 20.280 de lei, iar 19 sancțiuni au fost aplicate pentru opriri și staționări neregulamentare.
O fetiță are nevoie de ajutor: Fiecare secundă contează, iar timpul nu este de partea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Declarația zilei 16 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Și s-a făcut liniște! Gala care a umplut o sală de public select după o îndelungată pauză – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 16, 2025
Gabriela Erdic
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile