La trei ore după ce primarul Ovidiu Portariuc şi-a făcut publică intenția organizării unui referendum privind finanţarea pe mai departe a fotbalului, în biroul său a sosit Valeriu Iftime, preşedintele consiliului de administraţie de la FC Botoşani. Cei doi au avut o întrevedere de o oră la finalul căreia microbiştii ar trebui să fie mai liniştiţi.
Cele două părţi au convenit asupra unui Gentlemen's agreement prin care
Primăria Botoşani se angajează să construiască instalaţia de
nocturnă, iar compania Elsaco să finanţeze echipa fanion a judeţului timp de cinci ani, indiferent dacă rămâne sau nu în
Liga I. Aceasta după ce edilul şef a avansat varianta obţinerii unei derogări de la Liga Profesionistă de Fotbal pentru a evolua încă un an fără
nocturnă, însă cum deja clubul beneficiază de o astfel de concesie, nu mai poate fi obţinută încă una. Contractul efectiv nu a fost semnat, rămânând că juriştii celor două instituţii să îl întocmească.
[[banner]]
„Situaţia este pe drumul cel bun din punctul meu de vedere. Dl Iftime a manifestat înţelegere şi deschidere şi mă bucur”, a afirmat
Ovidiu Portariuc.
Acesta îşi doreşte ca municipalitatea să intre şi juridic în
Asociaţia Fotbal Club Botoşani deoarece la ora actuală nu are nici o putere de decizie în acest ONG.
„Rămâne să facem un protcol cu Primăria şi poate cu Consiliul Judeţean vis-a-vis de viitorul şi de constanţa echipe de fotbal. Nu-i un lucru uşor şi atunci am stabilit cu dl primar până vineri să alcătuim un draft de protocol, un fel de agreement cum spune dl primar, să avem garanţia că fotbalul chiar trăieşte pe termen lung şi dacă trăieşte pe termen lung are nevoie de nocturnă. Dacă trăieşte pe termen scurt n-are nevoie de nocturnă. Ideea este să trăim pe termen lung”, a spus
Valeriu Iftime.
2,2 milioane euro este bugetul preconizat al clubului pe anul în curs.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Referendum pentru FC Botoşani: cetăţenii să decidă viitorul echipei