Miercuri, 15 iunie 2022, Biserica Vovidenia Botoșani a găzduit Întâlnirea Tinerilor din Protopopiatul Botoșani.
La acest eveniment au participat câte doi tineri din fiecare parohie.
În cadrul întâlnirii, tinerii s-au rugat la Sfânta Liturghie, au participat la conferința „Rugăciunea - întâlnire cu Dumnezeu și cu mine însumi”, primind răspunsuri la întrebări de la părintele exarh Ioan Harpa, starețul mănăstirii Popăuți Botoșani.
Tema rugăciunii a fost dezbătută în atelierele de lucru moderate de preoții din Protopopiatul Botoșani.
Această activitate s-a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, de către Departamentul de Tineret al Sectorului de Misiune, în colaborare cu Protopopiatul Botoșani.
„Biserica este chemată să acorde o atenţie deosebită tinerilor, apărând inocenţa, sinceritatea, curajul, dorinţa de înnoire şi toate valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu pentru cultivarea demnităţii umane şi a unei vieţi sănătoase, precum şi pentru căutarea mântuirii sau a vieţii veşnice”, a spus Preafericitul Părinte Daniel într-o alocuțiune anterioară despre tineri.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024