Cazul de la Direcția Sanitar-Veterinară Botoșani și de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în care DNA cercetează achiziții în favoarea unei firme de partid, e un dosar-școală pentru felul în care corupția se extinde și devine metodă de lucru.
Patronii firmei private ajunseseră, după cum au remarcat și judecătorii de la Tribunalul Botoșani, să elimine dintre angajații statului, prin directorii-interpuși, pe cine nu le convenea.
Mădălina Raluca Roșu, directorul Direcției Juridice „de la centru” din cadrul CNCD, este acuzată de DNA că l-a ajutat pe directorul DSVSA Botoșani, Mihai Țurcanu, să evalueze abuziv două funcționare astfel încât acestea să fie concediate.
Cele două funcționare ar fi refuzat să atribuie o achiziție de aproape 600.000 de euro unei societăți care nu îndeplinea condițiile.
Potrivit DNA, Mădălina Roșu ar fi intermediat relaționarea directorului din Botoșani cu administratorul societății.
Contactată de Libertatea, Roșu, directoarea acuzată, spune că a dorit „îmbunătățirea aparatului statului”.
Țurcanu, directorul DSV Botoșani, a recunoscut relația de prietenie cu aceasta și spune că a apelat la ea pentru că este o profesionistă.
Directorul Direcției Juridice din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost pus sub acuzare de DNA pe 11 mai 2022.
Mădălina Roșu este acuzată de „complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.
Procurorii anticorupție au ajuns la directoarea din CNCD în timp ce îl monitorizau pe directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani, Mihai Țurcanu.
Acesta din urmă fusese denunțat la DNA de două subalterne în luna decembrie 2021. Membre în comisia de evaluare a unei licitații care viza o achiziție de 600.000 de euro. Potrivit DNA, Mihai Țurcanu dorea ca licitația să fie câștigată de „o firmă de partid”.
În timpul supravegherii, procurorii DNA au constatat că directorul Mihai Țurcanu este consiliat, prin telefon, în legătură cu „evaluarea abuzivă” a celor două funcționare, de o femeie.
Cei doi directori erau extrem de prudenți, discutând doar prin intermediul aplicațiilor care utilizează transferul criptat de date informatice. În urma investigațiilor, pe 20 ianuarie, anul curent, s-a constatat că femeia misterioasă este directorul Direcției Juridice a CNCD, Mădălina Raluca Roșu.
Material complet în Libertatea...
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024