“O(roşanu) M(arius). După iniţialele numelui, s-ar putea afirma că sunt ... OM! Un OM obişnuit. Iubit de unii şi urît de alţii, în egală măsură. Iubit de unii acum şi urît de aceeaşi mai tîrziu, în funcţie de interes. Un OM care face cu pasiune ceea ce face (bine sau rău) şi primeşte de la cei din jur cu aceeaşi pasiune. Un OM dependent prea mult de succese şi de aprecierea celor din jur, care se regăseşte greu în cazul unui eşec sau al nerecunoştinţei celor pentru care munceşte. Un OM bun (în general) şi altruist, dar foarte exigent şi prea dificil, cu care, sincer să fiu, eu nu m-aş putea intelege!!!”
Astfel se auto-caracterizează în doar cîteva cuvinte, dar îndeajuns de sugestiv, Marius Leonardo Oroşanu, liderul Sindicatului Impact. Nimeni altul decît cel care timp de un deceniu a tot luptat din răsputeri pentru drepturile altora, a căror voci erau neauzite, nimeni altul decît cel pe care l-am văzut de atîtea ori, cu o portavoce în mînă în fruntea unor coloane formate din sute de oameni ieşiţi în stradă pentru a-şi cere drepturile şi nimeni altul decît cel al cărui nume a fost scandat de vocile a sute şi sute de oameni ...oameni care şi-au pus speranţele în el, oameni care i-au oferit un dar aparte: încrederea lor. Şi pe care nu i-a dezamăgit. Cortina cade însă după un deceniu, iar Marius Oroşanu părăseşte scena, uimind sau şocînd, sau, ca să-l citez mai bine pe el, „Iubit de unii acum şi urît de aceeaşi mai tîrziu în funcţie de interes”.
- Ce anume v-a determinat să renunţaţi la funcţia de preşedinte al Sindicatului Impact?
- Este o decizie pe care am luat-o de acum un an de zile, numai că aşteptam să fie un moment cît mai potrivit şi pentru membrii de sindicat, principalul motiv pentru care renunţ este că nu mă consider potrivit pentru a continua să conduc un sindicat de peste 1.000 de membri din punct de vedere şi fizic şi chiar psihic. S-a ajuns la o uzură fizică şi psihică foarte mare, munca la Sindicatul Impact este o muncă imensă pentru că ai zi de zi practic întîlniri cu circa 68-80 de oameni care vin şi se plîng de problemele care le au. E normal, că de asta există sindicatul, dar să primeşti zilnic atîtea persoane, conducerea are o uzură foarte mare, asta practic în 10 de ani. Ca o comparaţie pe care aş putea să o fac este cu o picătură care cade 10 de ani de zile continuu. Pînă la urmă distruge locul respectiv. Aş putea continua, dar fără nici un randament, sau cu un randament mult, mult sub ceea ce este nevoie. Decît să rămîn preşedinte de decor, prefer să las pe altcineva care să dea randament, chiar dacă nu poate de la început.
„Nu mai dau randament”
- Spuneaţi că de aproximativ 1 an de zile încercaţi să găsiţi momentul potrivit pentru a renunţa, ori păşim într-un an mai greu, trăim vremuri crîncene, nu credeţi că în faţa membrilor de sindicat daţi dovadă de laşitate?
- Membrii vor avea posibilitatea, cum au avut şi pînă acum, să mă judece, să mă înţeleagă sau să nu mă înţeleagă. Eu îi rog să înţeleagă că este o imposibilitate de a mea de a continua. Nimeni nu cunoaşte mai bine organismul şi puterea mea de a munci cum îmi cunosc eu. Pe de o parte la nivel general se spune că anul acesta va fi mai greu decît anii precedenţi, pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, eu chiar cred că nu va mai fi nici un an la fel de greu cum a fost 2009. Să nu uităm că în 2009 aveam drepturi cîştigate printr-un contract care a fost atacat în instanţă, deci aveam să apărăm acest contract. Am rămas să ducem acel proces pînă la capăt pentru a apăra drepturi semnificative pentru membri. Cînd s-a terminat acesta a urmat procesul foarte important pentru funcţionari publici, cu nişte drepturi în cuantum mai mare, după aceea s-a ajuns în situaţia de a executa ce am cîştigat, Contractul Colectiv de Muncă şi lipsa banilor şi a urmat acea serie de prin aprilie şi pînă prin decembrie, cu luna şi protestele. Dacă plecam atunci se spunea că plec cînd e mai greu că degeaba am obţinut drepturile dacă se anulează contractul, de fiecare dată a existat un moment care m-a reţinut în a pleca.
„Singurul lucru care mi-ar schimba decizia ar fi o presiune din partea unei autorităţi”
- Susţineţi că este vorba despre o uzură fizică şi psihică, pe de altă parte sunteţi printre puţinii sindicalişti care au demonstrat cu pot organiza acţiuni de protest de amploare. Aţi fost cumva presat de persoane sus puse să renunţaţi?
- Nu, sub nici o formă. Deci acum ştiţi, eu spun acum că nimic pe lume nu mai poate să îmi schimbe decizia, dar dacă ceva la modul strict ipotetic ar putea să schimbe decizia luată, ar fi tocmai o presiune a unei autorităţi, fie director de instituţie, fie preşedinte de Consiliu Judeţean. Adică eu chiar sper că membrii mă cunosc pentru că timp de 10 ani am luptat cu autorităţi care erau mult mai dure decît actualele. L-am avut pe dl. Aniculăese, în luptele din 2002-2003 şi care era genul de persoană care ţinea minte şi nu ierta nimic, la modul enorm de corect şi cu toate acestea am dus numeroase procese cu asistenţii maternali. L-am avut pe dl. Conţac care şi el cînd vrea să fie autoritar şi vrea să fie să facă presiuni, ştie să o facă, dar nu a fost cazul. Am avut autorităţi de un nivel mult, mult mai puternic din punct de vedere al presiunii decît actualele autorităţi, deci sub nici o formă nimeni nu are nici o legătură cu această decizie.
„Nu exclud varianta intrării în politică”
- Intenţionaţi să intraţi în politică?
- Deocamdată în acest moment nu este cazul, eu mai am de dus mandatul la Cartel Alfa pe care îl continui de la 1 februarie cu funcţia de preşedinte unde voi fi pînă în noiembrie 2011.
- Dar după noiembrie 2011, vă vom putea vedea în politică?
- Îmi este greu să spun ce va fi atunci. În acest moment nu ştiu, dar nici nu exclud pe viitor o implicare fie pe o structură din organizaţie neguvernamentală, ceva gen Pro Democraţia, de apărare a intereselor cetăţenilor la modul mai larg, fie o implicare pe o zonă politică, fie o activitate liberală. Dar ce mi-aş dori cu adevărat să fac vreodată, ar fi să intru în avocatură, dar cred că este foarte greu de făcut pasul acesta, dar nu exclud să iau în calcul şi această variantă, deci dacă ar fi să îmi creionez o carieră, acest domeniu ar fi prioritar, politica ar rămîne pe locul 3”.
„Eram mulţi şi eram uniţi”
- După 10 ani de activitate care consideraţi că ar fi cea mai mare realizare a dvs. pentru membrii de sindicat?
- Cel mai mare succes cred că este faptul că am reuşit să fac alături de colegii din biroul executiv dintr-un sindicat de 100 de oameni în 1999, cînd l-am preluat, să ajungă la un sindicat de circa 1.500 de membri şi foarte important, toată această perioadă de cînd am preluat organizaţia, în asistenţa medicală din Botoşani a existat un singur sindicat şi principala noastră realizare este că am reuşit să unim toţi angajaţii din domeniul asistenţei sociale, ceea ce nu se întîmplă în toate judeţele din ţară. Sunt unele instituţii locale cu 500 de salariaţi şi au cîte 2-3 sindicate, dar aici discutăm de 1.500 de salariaţi cu funcţii diferite, aveam toată gama de categorii profesionale şi cu toate acestea a fost un singur sindicat în toată această perioadă, e cea mai mare realizare. Poate am mai greşit cîteodată, dar nu s-a dezbinat sindicatul. Mai mult, în 10 ani de zile cred că am avut 8 sau 9 retrageri din sindicat, iar din cele 8,9 retrageri vreo 6-7 au revenit ulterior, ceea ce pentru mine înseamnă enorm de mult şi practic asta a dus la celelalte succese, faptul că am reuşit să facem proteste de mare amploare şi să cîştigăm drepturi a fost tocmai prin faptul că eram mulţi şi eram uniţi.
„Cei care vor veni să nu trădeze”
- Şi care ar fi cel mai mare eşec, ceva ce vă reproşaţi?
Aici sunt cîteva. Principalul este că nu am prevăzut momentul sfîrşitului meu la conducerea sindicatului din timp astfel încît să pot să îmi formez unul, doi, trei oameni care să poată oricînd să conducă după aceea fără o perioadă foarte mare de tranziţie. Deci recunosc că astăzi sunt persoane de bună credinţă care vor poate să ocupe o funcţie în sindicat, dar nu sunt persoane pregătite suficient de mult profesional cît să facă faţă la standardul la care a ajuns Sindicatul Impact în ziua de astăzi şi standardul s-a ridicat foarte mult, în schimb, cei care vin pot să aibă mai multă diplomaţie şi pot să cîştige ce nu am reuşit noi printr-o politică mai dură. Poate cei care vor veni vor compensa şi vor cîştiga prin diplomaţie, sper să aibă diplomaţie, dar să nu trădeze, este lucrul pe care o să îl cer şi în adunarea generală, cel care ajunge la conducere să nu trădeze. Asta înseamnă să nu vîndă sindicatul conducerii ca să zic aşa şi al doilea lucru să nu se dezbine sindicatul, dacă cele două vor fi îndeplinite atunci cu siguranţă sindicatul acesta are viitor.
„Cea mai proastă colaborare am avut-o cu dl Aniculăese”
- În cei 10 de ani activitate dintre toţi şefii care s-au perindat la Consiliul Judeţean cu cine aţi colaborat cel mai bine, evident în mod indirect?
Aş prefera la întrebarea asta să răspund după data de 16..(rîde)... Da, e o realitate faptul că dl. Aniculăese cel mai puţin. La dl. Conţac aş împărţi perioada în două. A fost o perioadă de început a colaborării, care a fost foarte dificilă şi a fost o perioadă în care ne-am cunoscut mai bine şi am colaborat foarte bine. Cu dl. Ţâbuleac nu a fost o colaborare directă, deci nu am avut multe discuţii directe, dar a prins un an groaznic de greu din punct de vedere al bugetului alocat de către cei de la Bucureşti,. Din acest punct de vedere îi reproşăm enorm de multe, dar nu pot să scot în evidenţă şi faptul că a avut un rol pentru direcţie la ce se putea face la nivel de Botoşani. A avut totuşi un rol benefic pentru salariaţi, dacă vreţi din toate relele care puteau să fie a găsit o soluţie de supravieţuire pentru angajaţi, aşa că aş pune aşa într-un echilibru, Conţac pe perioada de sfîrşit şi pe Ţâbuleac pe perioada mandatului său actual.
Interviu realizat de Gabriela Erdic
