Mâncau câteva boabe de grâu pe zi. Apoi s-au mulțumit și cu câteva frunze de iarbă uneori fiartă, alteori mărunțită între dinții tot mai sfărâmicioși. Pe măsură ce lunile treceau, în castroanele sărmanilor ajungeau și vrăbii, șobolani, șoareci, pisici și câini. În timpul Marii Foamete, dincolo de Prut, oamenii și-au mâncat propriii copii, alții au dezgropat cadavrele din cimitire și au mai supraviețuit astfel câteva ore, zile, luni.
Ce a însemnat Marea Foamete din 1946-1947 pentru botoșăneni? Ce amintiri au astăzi copiii Foametei? Ce spun despre anii grei de după război, despre refugiu și despre anii care au urmat? Aflăm dintr-un documentar pentru care, spune Raluca Rogojină, producătoarea și realizatoarea emisiunii ”Adevăruri despre trecut”, echipa ei a muncit mai bine de un an de zile.
”Am plâns mult anul ăsta! Am muncit dublu! Și am trăit pentru câteva vieți! Paradoxal! Providența a făcut să lucrez pentru un subiect care face vax tot ceea ce înseamnă “măscuță, izolare, dezinfectant, Mona, off...”, scria Raluca Rogojină înainte de difuzarea primei părți a documentarului tulburător difuzat miercurea trecută la Televiziunea Națională.
Este vorba despre Foametea din Moldova, din anii 1946-1947. Un fenomen despre care se vorbește încă prea puțin, poate și din pricină că, aproape jumătate de secol, comuniștii au așezat deasupra vălul tăcerii. Pentru că, așa cum s-a demonstrat mai târziu, Marea Foamete nu a fost doar o consecință a secetei, ci un act criminal asupra a milioane de oameni.
Un act criminal care a produs la rândul său manifestări umane cutremurătoare.
”Să-ți sacrifici copilul nou-născut, să-l fierbi și să-l oferi hrană celorlalți 5 ca să rămână în viață, cred că depășește limita oricărui profan de azi. Marea foamete din 1946 a scos totul din ceea ce ar putea accepta și face o ființă umană. Să dezgropi și să mănânci cadavre din cimitire e de neconceput pentru omul de azi! Știu, cu greu veți putea urmări ce urmează de la 22.20, pe TVR1. Dar zic că istoria trebuie știută pentru a nu mai fi repetată!”, a mărturisit Raluca Rogojină.
Al doilea episod despre Marea Foamete, în cadrul emisiunii ”Adevăruri despre trecut”, va putea fi urmărit miercuri, 25 noiembrie 2020.
Despre cum se vede istoria prin ochii unui jurnalist, despre oamenii din Botoșani și despre valorile lor, dar și despre ce vom vedea miercuri în emisiunea ”Adevăruri despre trecut”, a vorbit Raluca Rogojină într-un interviu pentru cititorii Botoșăneanul.ro.
-Propun să pornim acest interviu de la un episod ”Adevăruri despre trecut” difuzat în 2018, și care a fost nu doar foarte vizionat, atât pe TV cât și pe youtube, ci și foarte comentat la acea vreme. Este vorba despre ”Iubirea pe uliță”. Făceați atunci următoarea precizare: ”filmările și interviurile au fost făcute în comuna mea natală. Intervievații au fost dintre oamenii pe care îi iubesc și respect cel mai mult, inclusiv bunica mea”. Și ați completat: ”pentru mine a fost una dintre cele mai emoționante emisiuni pe care le-am făcut vreodată”. Așadar, ce înseamnă pentru dvs. Botoșaniul și oamenii săi, pe care i-am regăsit în mai multe episoade ale emisiunii al cărei producător sunteți, iată, de 6 ani la Televiziunea Națională?
-Acolo a rămas inima mea și de acolo îmi iau putere ori de câte ori plec prăbușită dintr-o capitală care nu se caracterizează neapărat prin umanism. Poate sună clișeistic, dar ăsta e adevărul: acolo îmi încarc bateriile! Am fost crescută de bunicii din satul Sîrbi, comuna Vlăsinești, până la vârsta de 5 ani, iar lungile vacanțe de vară le-am petrecut tot acolo. Am rămas amprentată cu tot ce înseamnă locul acela, de la mirosuri până la felul în care se așază lumina pe sat, în fiecare moment al zilei. Mă emoționează să vorbesc despre subiectul acesta și aș avea enorm de multe lucruri de povestit! În ciuda distanței de aproape 500 de kilometri, cred că sunt nepotul care se întoarce cel mai des la casa bunicilor. E aproape ca o obsesie dorința aceasta de a mă oxigena cu puritatea acelor locuri!
Legat de faptul că mi-am ales să fac și multe dintre emisiuni acolo, nu este generat doar din rațiunea că divinizez zona, ci în principal pentru autenticitatea oamenilor și a poveștilor lor de viață. Pentru foarte mulți dintre cei care vizionează, pare o altă lume, ceva de neînchipuit!
Episodul „Iubirea pe uliță” a fost un exemplu în acest sens. E păcat faptul că oamenii aceștia dispar și cu ei un întreg univers. Setul de valori după care și-au ghidat viețile este atât de sănătos, de firesc și în același timp eroic, impus de vremuri pe care nu ni le-am mai dori din nou, încât merită să ne închinăm la ei ca la icoane!
Peste toate acestea, eu mă mândresc de câte ori am ocazia cu faptul că părinții mei sunt din Botoșani. Cred cu tărie că empatia, sensibilitatea, creativitatea ce mă definesc se trag de la faptul că mi-am luat seva din acele locuri.
-Ați reușit să faceți dintr-un documentar o emisiune foarte dragă multor români, îmbinând imaginile din arhiva televiziunii cu mărturiile celor care au fost parte a istoriei, la care se adaugă și aportul specialiștilor (consultanților) în ”istoria recentă”. Ce vă emoționează cel mai mult în perioada de documentare: povestea trecută (în imagini) sau cea prezentă (mărturisită direct)?
-Este o muncă atât de frumoasă și de grea în același timp, încât am putea povesti cât pentru un roman foileton! Arhiva Televiziunii Române este impresionantă! Când intri acolo, e magic! Prin imagini, istoria devine atât de palpabilă, e un sentiment de neînchipuit... Apoi, interacțiunea cu intervievații care povestesc uneori lucruri atât de personale ni-i face pe mulți dintre ei apropiați pe viață. Întotdeauna am susținut faptul că, intrând atât de profund în viața atât de multor oameni, prin prisma acestei profesii, îți dă senzația că ai trăit cât pentru o mie de vieți. Avem șansa extraordinară de a învăța enorm aprofundând subiecte dintre cele mai variate, încât munca noastră devine hrană atât pentru suflet, cât și pentru creier.
- ”Istoria trebuie știută pentru a nu mai fi repetată!”, spuneați cu puține ore înainte de difuzarea primei părți despre documentarul Foametea din Moldova (18 noiembrie), o ediție extrem de dureroasă, despre foametea din 1946-1947, filmările fiind realizate în județele Vaslui și Botoșani. Cât de ușor/greu vorbesc oamenii despre cumpliții ani de după război?
-Noul sezon „Adevăruri despre trecut” a debutat în 16 septembrie. Ediția din 18 noiembrie este primul episod din cele două pe care le-am făcut despre foametea din 1946. În primul rând, este greu să mai găsești supraviețuitori care să aibă amintiri din acea perioadă. Apoi, lucrul cu oamenii în vârstă nu este cel mai ușor din lume! Din cauza suferințelor trăite sunt de multe ori suspicioși, reținuți. Trebuie să le câștigi încrederea și să fii extrem de răbdător-cei mai mulți au foarte multe lucruri de povestit, pe sticlă apar câteva minute, dar interviul per total poate dura și două ore!
Legat de subiectul despre care mă întrebați, cel mai greu este de vorbit cu cei din Republica Moldova, unde oamenii încă se feresc de subiect pentru că acolo s-au întâmplat lucruri cumplite, cazurile de necrofagie și canibalism au fost la ordinea zilei.
-I-ați auzit vreodată plângându-se de vremurile de astăzi?
-Despre vremurile de azi spun „că e păcat să se tăvălească fărâma de pâine pe pământ”, când atunci se mânca cu poftă orice grăunte găsit la marginea drumului! De vremurile de azi se plâng prin alte prisme-lipsa valorilor, bătaia de joc la care sunt supuși zilnic, după ani grei de lipsuri și suferințe.
-Cum reacționează spectatorii dvs. la subiectele propuse? Se regăsesc în povești, simt nevoia să vină cu propriile experiențe, trimit mesaje după difuzarea unui episod?
-Emisiunea „Adevăruri despre trecut” este cea mai urmărită producție a TVR, pe youtube. Evident că orice subiect care este legat de perioada comunistă naște pasiuni și controverse. Aici nu prea există griuri, se vorbește doar în extreme! Așa că orice gen de abordare ai adopta ca realizator, invariabil apar și criticile! Sunt foarte mulți și cei care ne laudă, vin cu propuneri de subiecte și abordări.
Ce s-a întâmplat după difuzarea primului episod din „Foamete” a fost, însă, spectaculos! N-am primit cred în toată viața mea atât de multe mesaje, a fost ceva de neînchipuit. Bănuiam că subiectul va avea impact, dar nu atât de mult! Am fost copleșită de empatia pe care cei de acasă au simțit-o și m-am bucurat că au realizat faptul că ceea ce trăim noi azi e mizilic.
-Care a fost cel mai greu/dificil subiect, dintre cele abordate până acum?
-Este imposibil de răspuns aici! La prima mână aș putea spune că „Foametea” a fost cel care m-a marcat definitiv, am și lucrat la el un an de zile-perioadă în care am stat încărcată cu toate suferințele și atrocitățile trăite de intervievații mei. La un moment dat, editorul de montaj cu care lucrez, Ioana Cristea, a colapsat și mi-a spus: „Gata, trebuie să-l dai pe post, să te eliberezi de el, că altfel murim amândouă aici!”
Fiecare subiect la care lucrăm poate deveni dificil dintr-un punct de vedere sau altul. Uneori e greu să mai găsești supraviețuitori, alteori poate deveni cumplit pentru că nu găsești imagini suficient de elocvente pentru subiectul tău, alteori informațiile se bat cap în cap. Se lucrează mult la fiecare ediție în parte, de la documentare și până la faptul că toate interviurile, toate imaginile sunt transcrise cuvânt cu cuvânt-avem o bază de date enormă! Apoi, lupta crâncenă cu tine însuți: ce rămâne și ce tai la montaj, asta este una dintre suferințele mari ale profesiei ăsteia!
-Ce urmează să vedem în ediția de miercuri, 25 noiembrie 2020?
-În 18 noiembrie am prezentat la „Adevăruri despre trecut” primul episod din istoria faptelor cumplite care s-au întâmplat în timpul marii foamete din anii 1946-1947. În cel de-al doilea episod continuăm cu mărturiile înfricoșătoare ale basarabenilor asupra cărora s-a abătut nu doar seceta, ci o întreagă campanie de exterminare.
În URSS, foametea trăită de basarabeni în anii 46-47 a fost pusă întotdeauna pe seama secetei și a consecințelor războiului. În realitate însă, s-a întâmplat ceea ce se numește “foamete organizată”, adică cea mai puternică formă de manipulare a ființei umane. Seceta din 1946 a fost, pentru Stalin, prilejul ideal pentru organizarea unei campanii de exterminare a basarabenilor! Toate casele din Republica Moldova au fost perchiziționate la sânge, s-a confiscat până la ultimul grăunte condamnând astfel o întreagă populație la moarte sigură!
Basarabenii ajunseseră să mănânce orice: vrăbii, șobolani, șoareci, pisici și câini. Extrema la care s-a ajuns în acea perioadă este reprezentată de nenumăratele cazuri de canibalism și necrofagie care au avut loc atunci. Întâmplările sunt confirmate atât de supraviețuitorii acelei perioade, cât și de documentele oficiale din arhivele de stat. Teama de a muri de foame este una dintre fricile fundamentale, așa că mulți ajunseseră pe atunci să-și sacrifice propriii copii, pe cei mai mici, ca să-i hrănească pe cei mai mari și sunt cazuri când mai întâi i-au sacrificat pe bunici, apoi au sacrificat copiii, ca până la urmă, cei 2 soți să se sacrifice unul pe altul, ca să supraviețuiască cel puțin unul dintre ei.
Deși au trecut 74 de ani de atunci, fenomenul foametei din Basarabia este încă un subiect tabu despre care unora le este încă teamă să vorbească, altora le este groază sau rușine. Dacă, în Ucraina, autoritățile au recunoscut și condamnat Holodomorul (foametea deliberată din 1932-1933), în Republica Moldova ceea ce s-a întâmplat în anii 46-47 nu a fost încă recunoscut oficial ca „foamete organizată”.
.jpg)
(Captură TVR, ”Adevăruri despre trecut”)
-La ce lucrați în prezent, ce ne puteți dezvălui din… poveștile viitoare despre trecut?
-Un documentar inedit va fi cel despre felul în care funcționa de fapt Securitatea în România, în perioada comunistă. Erotismul, sexualitatea, prostituția și homosexualitatea vor fi temele care se vor regăsi într-un alt documentar programat pentru luna decembrie. Ultima ediție din an va fi dedicată ultimului Moș Gerilă-cum și-au petrecut românii Crăciunul din 1989, dar și unui documentar despre ce au însemnat romanțele pentru românii trăitori ai epocii ceaușiste.
Partea a doua a emisiunii ”Adevăruri despre trecut” despre Foametea din 1946-1947 are loc miercuri, 25 noiembrie, de la ora 22.20, pe TVR1.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
