Localnicii dintr-un sat botoşănean nu plătesc factură la apă deşi consumă la discreţie.
Oamenii şi-au tras apă în case din fonduri proprii, de la un izvor din apropiere, încă de acum 12 ani. Din acest motiv, este singura localitate din regiune care a primit titulatura de „sat european“. Localnicii din satul Başeu, comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, şi-au construit singuri reţeaua de apă potabilă a satului. Peste 30 de familii au apă curentă în case, din fonduri proprii. Şi asta în condiţiile în care pe o rază de aproape 100 de kilometri apa potabilă în locuinţe este o raritate, iar majoritatea sătenilor din nordul judeţului Botoşani se bazează încă pe fântâni.
Mai mult decât atât fiind o reţea privată fără să fie branşată la cea judeţeană, oamenii din Başeu consumă cât apă vor fără să plătească niciun leu. Această iniţiativă a adus localităţii botoşănene titulatura de sat european, încă din anul 2005.
În anul 2004, Başeul era cel mai mic sat al comunei Hudeşti, aproape de graniţa de nord a României. Avea doar 500 de locuitori. Verile foarte secetoase erau un adevărat chin pentru săteni.
”În fiecare vară eram nevoiţi să aducem apă de la fântână. Dacă secau fântânile noastre mergeam şi câte 3 kilometri pentru câteva butoaie cu apă, care imediat devenea stătută”, spune o săteancă din satul Başeu pentru ziarul Adevărul
Tocmai din cauza lipsei apei, în acel an, trei săteni cu iniţiativă au decis să-i convingă şi pe ceilalţi locuitori ai Başeului să pună bani pentru a face o reţea de apă în sat şi care să alimenteze fiecare casă.
”Prin 2004 lucram la o firmă din zonă împreună cu încă doi consăteni. Într-o pauză ne-am vărsatul of-ul. Eram supăraţi că o ducem greu fără apă şi ne gândeam cum au alţii maşini de spălat, pot să facă baie după muncă. La un moment dat ne-a venit ideea şi am hotărât să tragem noi apă în sat. Când am ajuns acasă am făcut şedinţă cu oamenii din sat şi am pus totul la cale.”, spune nea Tică Gavril, iniţiatorul demersului.
Iniţial 33 de familii au acceptat să coopereze pentru a-şi trage apă în case. În primul rând a fost identificat un izvor în coasta dealului, la numai 1 kilometru de sat şi care asigura apa prin cădere. Apa a fost verificată şi analizată, fiind potabilă.
”Acolo a fost adăpătoare de pe vremea CAP-ului, un izvor bun”, spun primarul din Hudeşti, Viorel Atomei.
Oamenii nu cerut autorităţilor fonduri şi s-au apucat singuri de lucru. Au strâns banii, câte 500 de lei, de fiecare familie. Apoi au cumpărat materialele şi s-au apucat de treabă.
”Am luat materialele de la o firmă de construcţii şi ne-am apucat. Pe o lungime de 2.000 de metri am îngropat conducta. Am branşat-o la izvor. Am făcut şi un bazin frumos acolo, totul curat, cum scrie la carte”, precizează Tică Gavril.
Au fost ajutaţi şi de Primărie, cu asistaţii social trimişi la săpat şanţuri. Apoi fiecare om şi-a tras ţevile în casă.
Într-o singură lună, oamenii au terminat lucrările muncind pe brânci, alături de asistaţii social trimişi de Primărie. Rezultatul i-a făcut însă mândri.
”Păi ne simţeam şi noi din Europa. Aveam apă. Stăteam şi lăcrimam când vedeam cum curge apa la robinet”, spune nea Victor, un sătean din Başeu.
Mai mult decât atât fiind o reţea făcută pe banii oamenilor, săteanii nu plătesc facturile la apă. Acum au băi în casă, maşini de spălat în funcţiune şi apă la chiuvetele de la bucătărie. Consum cât vor şi nu plătesc nimic.
”Nu plătim nimic, nu avem pierderi şi nici furturi. Suntem mulţumiţi. Din munca noastră”, spune Tică Gavril.
Cele mai bucuroase sunt gospodinele. Sunt printre puţinele femei de la ţară, din acest colţ nordic care se pot mândri cu apă la chiuvetă şi maşină de spălat.
”Nu am cuvinte. Am muncit mult până am tras apa dar acum când vrem să bem sau să face curat dăm drumul la robinet şi gata. Fără găleţi, butoaie şi drumuri grele.”, spune tanti Violeta din Başeu.
Inclusiv copiii de şcoală se simt binecuvântaţi. ”Mă simt norocoasă. Am mulţi colegi care spun că-şi petrec timpul liber cărând găleţi cu apă. Ma simt bine că pot să fac duş când vreau”, spune o elevă de clasa a VIII a din Başeu.
Iniţiativa de acum 14 ani a omenilor din Başeu, le-a adus statutul de sat european. Mai precis în perioada de aderare a României la Uniunea Europeană, în anul 2005, proiectul aducţiunii de apă de la Başeu a fost selectat la un concurs de iniţiativă cetăţeanească prezidat de reprezentanţii Uniunii Europene.
„A fost un concurs la aceea dată cu tema, implicarea cetăţenilor în rezolvarea problemelor locale, la nivel de mediu rural. Noi am înaintat documentaţia atunci la Bucureşti în care am prezentat acest proiect al oamenilor de la Başeu, de succes de alftel. Ştiu că era atunci şi şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Jonathan Schilly. A fost un concurs de proiecte, pe care Başeu l-a câştigat. A câştigat titulatura de sat european iar plăcuţa este montată la intrarea în localitate ca un semn de recunoaştere pentru munca şi iniţiativa acestor oameni gospodari.”, spune Viorel Atomei, primarul din Hudeşti.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024