Odată cu schimbarea structurii de conducere a municipalităţii au fost luate o serie de măsuri privitoare la modul de funcţionare a instituţiei. Astfel, în urma unui regulament intern, accesul în Primărie se va face pe bază de ecuson în cazul cetăţenilor sau legitimaţie de serviciu în cel al salariaţilor.
Modificările au fost operate pentru a nu mai exista incidente la intrarea în instituţie, iar în cazul audienţelor pentru a fi micşorat timpul de aşteptare. „
Pentru a avea ordine, corectitudine, transparenţă la nivel de oraş trebuie să începem cu un exemplu privind administraţia. Şi aducem la cunoştinţă că am început aplicarea unui regulament intern care exista până acum dar nu se aplica, prin care angajaţii Primăriei vor avea legitimaţii de serviciu inclusiv cei care au atribuţii în control şi inspecţie, ecusoane de serviciu”, a declarat
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoşani.
Astfel, în zi de audienţe, persoana de la intrarea instituţiei va ţine un registru de intrări cu persoanele care au păşit pragul Primăriei fiind stabilit şi un program strict pentru ca holurile unităţii să nu fie aglomerate inutil.
„Va exista registru de evidenţă la intrare, se va stabili un program de audienţe pe număr de ordine şi cu un orar al audienţelor, pentru că la primele am văzut că aşteptau oamenii câte trei, patru ore pentru a intra 10-15 minute şi deja am introdus sistemul, ieri a funcţionat foarte bine”, a mai spus
primarul. Nu în ultimul rând, vor face obiectul acestui regulament şi ziariştii, în acest sens fiind iniţiat un proiect de hotărâre de consiliu local care să reglementeze o serie de proceduri de acreditare a reprezentanţilor mass media.
CITEŞTE ŞI:
Intrare blocată în Primărie de ziua edilului șef - VIDEO