Acuzatii grave aduse unui invatator de la Scoala Generala din localitatea Stancesti, comuna Mihai Eminescu.
Este vorba despre Mihai Teclici care ar fi fost acuzat de catre parintii elevilor la a carei clasa a predat in anii trecuti, ca ar veni la ore sub influenta bauturilor alcoolice, situatie care dureaza deja de mai mult timp.
Drept pentru care, mare parte dintre elevi ar fi fost retrasi de la clasa invatatorului, acesta ramanand doar cu un numar de trei copii.
Aceasta problema ar fi ajuns si in atentia Inspectoratului Scolar Judetean, care va trimite o comisie la unitatea de invatamant pentru a vedea care este situatia la fata locului.
Din aceasta comisie vor face parte si reprezentanti ai sindicatelor din invatamant, care sustin ca vor face demersurile necesare pentru a veni in sprijinul acestor cadre didactice care sufera de etilism cronic.
“
Noi am judecat ca daca mergi acolo va repeta aceeasi greseala si noi atunci vrem sa il convingem, Inspectoratul si sindicatele, frumos, colegial sa accepte internarea in spital, asa cum au acceptat si altii si sa se trateze ca asa e normal sa de ajutam colegii nu sa le dam in cap, au familii, ganditi-va dumneavoastra ca au familii dar si acest copilasi nu poarta nici o vina ca sa suporte ca programa scolara san u fie dua la bun sfarsit, copiii sunt bulversati, deci nu se accepta asa ceva in invatamant asemenea de cadre didactice, nu se accepta ca pe ogorul scolii sa functionam cu un bolnav mai ales cu etilism cronic”, a declarat
Maria Tiprigan, lider Sindicatul Invatamantului Preuniversitar.
De cealalta parte insa, conmducerea unitatii de invatamant infirma declaratiile publice facute de Maria Tiprigan sustinand ca ar fi doar niste zvonuri rautacioase, iar liderul sindical a fost prost informat.
“
Nu este adevarat, cum puteti aduce astfel de acuzatii, domnul Teclici este invatator de foarte multi ani la scoala din Stancesti si si-a vazut mereu de treaba, este un cadru didactic cu experienta care nu merita astfel de acuze nefondate care i se aduc, intr-adevar este o problema pe care insa nu pot sa o spun pentru ca este confidentiala, iar solutionarea acesteia la ramane la latitudinea conducerii Inspectoratului Scolar Judetean”, a declarat Lacramioara Rebei, director Scoala Generala Mihai Eminescu.
Totodata, sefa unitatii de invatamant sustine ca de fapt invatatorul isi desfasoara in continuare activitatea la scoala unde preda, iar clasa sa a ramas intacta.