Peste 50 de polițiști, majoritatea de la Suceava, plus zece de la Botoșani și Neamț, au fost angrenați într-o acțiune „blitz”, cu nu mai puțin de 26 de mașini inscripționate și neinscripționate.
Acțiunea s-a desfășurat vineri seară pe drumurile național-europene din județul Suceava, la câteva ore după ce, la Dumbrăveni, pe drumul Botoșani-Suceava, o femeie era spulberată pe trecerea de pietoni de mașina condusă de o șoferiță de 27 de ani. Victima nu a avut nicio șansă de supraviețuire, impactul fiind unul extrem de violent (detalii aici).
De altfel, acțiunea polițiștilor rutieri de vineri seara s-a derulat având în vedere problematica accidentelor grave din județul Suceava, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
În doar două ore, între 18.00 și 20.00, s-au dat 152 de amenzi pentru viteză și s-au suspendat 24 de permise de conducere.
”Acțiunea s-a derulat într-un interval limitat de timp, dar cu o prezență crescută în trafic a echipajelor de poliție rutieră dotate cu aparatură radar, pentru o eficiență cât mai mare. S-a acționat cu 26 de autospeciale inscripționate și neinscripționate, dotate cu aparate radar sau folosindu-se aparatura TruCam (n.r. radar pistol)”,
comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cele mai multe sancțiuni s-au acordat pentru depășirea regimului legal de viteză, valoarea sancțiunilor fiind de peste 200.000 de lei.
Amintim că, vineri dimineață, o acțiune similară a avut loc în județul Botoșani, la acțiune participând polițiști din trei județe: Botoșani, Iași și Suceava.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024