Botoșănencele se numără printre femeile care investesc bani și timp pentru a arăta bine. Mai sunt doar două săptămâni până la sărbători iar saloanele de înfrumusețare sunt arhipline.
Rezervările pentru perioada dinaintea Crăciunului s-au făcut încă din luna octombrie.
”Perioada cea mai aglomerată începe cu 1 decembrie și continuă pe tot parcursul lunii. Cea în care ne supraaglomerăm, să zic așa, este ultima săptămână, pentru că toate vor să fie cu rădăcina foarte mică, foarte proaspete. Să le prindă Moșul foarte frumoase”,
Ne-a spus Ana Martin, stilist Blond:ish
Printre serviciile preferate de partea feminină se număra schimbarea look-ului, dar și cosmetica.
” Cele mai căutate sunt schimbările de look. Bineînțeles, din culori închise, în culori deschise, ombre-ul rămâne în top și în special blondurile”,
Ne-a mai spus Ana Martin, stilist
Când vine vorba de frumusețe, botoșănencele nu se uită la bani. Astfel, ele sunt dispuse să lase la coafor chiar și 500 de lei pentru o schimbare radicală. În această perioadă, nelipsite din salonul de înfrumusețare sunt femeile cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani sunt, care sunt și adeptele schimbărilor radicale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024