Una dintre cele mai mari investiții de la Botoșani ar urma să fie dezvoltată de către un om de afaceri din Iași.
Se dorește construirea unui ansamblu de locuințe în Manolești Deal, în acest sens fiind depusă prima serie de documente necesare pentru dezbaterea publică, urmând ca ulterior să fie elaborat Planul Urbanistic Zonal (PUZ).
Terenul pe care se va dezvolta investiția are o suprafață de 33.968 mp.
„Acest investitor intenționează să construiască un ansamblu de locuințe colective cu regim de înălțime P + 2 și mansardă. Practic pe acel teren dlui vrea să facă 21 de blocuri și urmează să asigure peste 215 locuri de parcare dar și câteva spații comerciale. Practic este ca un micuț cartier nou care are nevoie și de avizul pozitiv favorabil din partea CFR pentru stabilirea accesului, peste o cale ferată”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Până la acest moment nu au fost depuse obiecțiuni la documentația aflată în dezbatere publică. Edilii susțin că acesta este unul dintre cele mai mari proiecte cu spații locative, din mediul privat, din ultimii ani de zile.
„Sunt plăcut surprins că investitorii continuă să solicite aprobarea în vederea construirii de locuințe colective. Asta înseamnă că trendul în ceea ce privește vânzarea de noi spații locative este pozitiv iar nivelul de trai a crescut”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Pe respectivul teren la acest moment sunt mai multe hale de producție părăsite care ar urma să fie demolate. Astfel, prin documentanția PUZ, destinația terenului va fi de zonă rezidențială, în loc de spațiu industrial.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile