În ultima vreme, scandalul dintre soţul Mădălinei Manole şi socrii acestuia se mai potolise. Iată însă că, de aproape două săptămâni, aceştia au reluat războiul. După ce botoşăneanul Petru Mircea le-a adus acestora nenumărate acuze, iritat de faptul că au redeschis dosarul morţii regretatei artiste.
Părinţii fetei cu părul de foc au angajat-o pe avocata Elodiei Ghineţ, dorinţa Eugeniei şi a lui Ion Manole fiind să-şi vadă ginerele la puşcărie.
"Babuinul acesta încă trăieşte pe spinarea fiicei noastre. Reorchestrează melodiile lui Şerban Georgescu printr-o lălăială la clape ca să aibă şi el de-o pâine. În plus, se scandalizează prin presă pentru că ştie că are de câştigat, cine naibii ar şti de trupa lui. Babuinului îi transmit că vreau să-l văd la puşcărie atât pe el cât şi pe maică-sa, pentru că mi-au băgat fetiţa în pământ. În cazanul cu smoală să ardă!", a spus furios
Ion Manole, pentru
Click! În plus, acesta este revoltat pe modul în care este crescut nepotul său, Petru junior:
"Copilul Mădălinei stă pe uliţele din Botoşani, iar babuinul se lăfăie cu curvele în vila din Otopeni. Să ştie că-l monitorizăm tot timpul!", a încheiat tatăl
Mădălinei Manole.