Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost transportat la Iași cu elicopterul SMURD și a fost operat.
Vești bune despre Înaltpreasfințitul Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Şeful Clinicii de Cardiologie de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași a anunțat ieri că înaltul prelat a depășit momentele critice prin care a trecut luni, după ce a fost internat de urgență în urma unei crize cardiace.
ÎPS Calinic se simte foarte bine și urmează tratamentul de recuperare prescris de doctori. Luni seară, Preasfințitul Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a fost supus unei intervenții de implantare a unui stimulator cardiac bicameral, extrem de performant, la Institutul de Cardiologie din Iași, potrivit obiectivdesuceava.ro
Specialiștii spun că totul a decurs fără probleme și că pacientul și-a revenit, iar, la controlul de ieri dimineață, totul arăta că inima funcționează normal și că vasele coronare sunt perfecte și că sunt toate condițiile pentru o evoluție favorabilă.
În câteva zile ÎPS Calinic urmează să fie externat și, cu excepția controalele periodice la care trebuie să se prezinte, acesta poate să-și desfășoare activitatea la fel ca până acum.
Luni după-amiază, ÎPS Calinic a fost transferat cu un elicopter SMURD de la Suceava la Iași, după o sincopă. În urma investigațiilor s-a stabilit că a suferit un bloc atrioventricular total, o tulburare în ceea ce privește conducerea impulsului electric care determină funcționarea corectă a inimii.
Născut în 1957, Înaltpreasfințitul Calinic a fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor din 1991, fiind ales de Sfântul Sinod în iulie 2020 ca arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, unde l-a înlocuit pe IPS Pimen, stins din viață în timpul pandemiei.
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024