Mulțime de botoșăneni au luat parte duminică dimineață la slujba de sfințire a unei biserici.
Este vorba despre biserica din Parohia Unguroaia. De remarcat este faptul că această comunitate este formată din 18 familii ortodoxe, cei mai mulți dintre ei având o situație defavorizată.
Credincioșii din localitatea botoșăneană Unguroaia au trăit duminică dimineață, 5 iunie 2022, alese momente de bucurie duhovnicească, participând la sfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
Târnosirea noului locaș de cult a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Ca o încununare a evenimentului, părintele paroh, precum și cei care au ajutat comunitatea defavorizată, au primit diplome și distincții de vrednicie, iar după săvârșirea Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit a binecuvântat noua casă socială a parohiei și o cruce de piatră, aflată la intrarea în sat, scrie Doxologia.ro.
Având în vedere lucrarea pe care părintele paroh Marcel Asmarandei a săvârșit-o în mijlocul comunității parohiale, acesta a primit din partea chiriarhului rangul de iconom stavrofor.
(Foto: Doxologia.ro)
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024