Sâmbătă, 18 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cozancea.
La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii prezenți au asistat la hirotesia întru arhimandrit, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, a protosinghelului Cleopa Strachinariu, Starețul Mănăstirii Cozancea, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării a preacuviosiei sale la această treaptă de slujire in Biserică.
Mănăstirea Cozancea este un loc încărcat de istorie și de duhovnicie. Prima construcţie din lemn s-a făcut în 1656, de către trei cazaci pustnici, care s-au stabilit aici. În anul 1684, paharnicul Constantin Balş construieşte o biserică din lemn, iar în 1732 Vasile Balş din neamul Coştiugineştilor, ridică pe valea Cozancei biserica de piatră în timpul Mitropolitului Grigore. În 1953 este transformat în schit de maici având ca preot duhovnic pe Ioanichie Radovici până în 1960, când așezământul se închide ca urmare a decretului 410/1959. În 1983, protosinghelul Elisei Florea a reușit să redeschidă Schitul Cozancea, cu sprijinul Mitropolitului Iustin.
Din anul 1990, schitul devine mănăstire cu obşte de călugări.
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024