O depășire într-un moment nepotrivit, aceasta este explicația producerii accidentului rutier de miercuri dimineață, în care și-a pierdut viața un șofer, iar alți trei pasageri se află în stare gravă la Spitalul Județean.
”Conducătorul autoturismului Dacia Solenza s-a angajat neregulamentar în depășirea unui autocamion și pentru a evita impactul forntal cu un autoturism care circula în mod regulamentar din sens opus (un Cielo - n.r.), părăsește partea carosabilă, după care impactează malul de pământ al pârâului”, a afirmat comisarul șef Mihai Ghiorghi, șeful Serviciului Poliției Rutiere.
Culmea ghinionului, automobilul a ieșit de pe șosea chiar deasupra unui podeț, unde înălțimea era de peste doi metri. Mai mult, mașina s-a răsturnat și a rămas pe cupolă, iar cei doi bărbați aflați pe locurile din față au rămas blocați cu capurile în apă, deși acolo adâncimea pârâului nu atinge decât în jur de 20-30 de centimetri. Dacă ar fi sărit de pe șosea doi-trei metri înainte sau după podeț nu mai exista nici un curs de apă și poate șoferul ar fi avut șanse de a supraviețui evenimentului. (S.B.)
[[galerie-foto]]
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile