După ceva peste cinci ani, Cristi Minculescu a revenit sâmbătă seară pe scena de la Botoșani. Împreună cu chitariștii Valter Popa și Doru Borobeică, dar și alături de soprana Felicia Filip și de orchestra simfonică a Filarmonicii au electrizat publicul care a reacționat pe măsură, creând o atmosferă de vis.
”Iris Simfonic” s-a intitulat spectacolul organizat de Filarmonica ”George Enescu” care a umplut din nou până la refuz Casa de Cultură a Sindicatelor.
Grupul rock a început concertul cu piesa ”Ea mă minte”, iar la cea de a doua, ”Vis pierdut”, sala deja s-a aprins la modul propriu al cuvântului.
Sute de luminițe de la telefoane au creat senzația unui cer plin de stele căruia de pe pământ îi cântau Cristi, Valter și Doru, acompaniați fiind de orchestra simfonică botoșăneană.
Celebrul solist vocal, în mare formă, a interacționat pe tot parcursul show-ului cu publicul, care a cântat împreună cu artiștii de pe scenă.
Au urmat ”Să nu crezi ce-ți spun acum” și ”Casino”, după care orchestra a rămas singură și sub bagheta lui Alexandru Ilie, dirijor permanent la Opera Comică pentru Copii și Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, a cântat „Sweet Child O' Mine” - Guns N’ Roses și ”Smoke on the Water” - Deep Purple.
Băieții care au făcut istorie cu ”Iris” în rock-ul românesc au revenit cu ”Lady in black” by Uriah Heep, după care pe scenă a urcat și Felicia Filip.
Cu apariții în teatre lirice de renume mondial, precum “Staatsoper” din Viena, “Covent Garden” din Londra și operele din Dortmund, Toulon, Dresda, Barcelona și Rotterdam, ”Filipisima” este cea care a realizat o premieră în muzica românească, fiind prima soprană care s-a asociat cu o trupă rock.
Astfel că la Botoșani au interpretat împreună ”Baby”, ”Ultima toamnă”, ” De vei pleca” și în premieră live ”Mă întorc acasă”. A fost și un moment de răbufnire al lui Cristi Minculescu față de politicile posturilor private: ”Ați auzit această piesă la radio? Nici noi!”
În cursul săptămânii, Felicia Filip a anunțat reprezentația de la Botoșani inclusiv la Kanal D:
”Luăm un avion ca să ajungem la Botoșani, unde peste puțin timp, împreună cu Filarmonica de acolo vom susține un concert de rock simfonic și suntem așteptați cu nerăbdare și cu bucurie. Deja este sold out acolo”.
”Pe ape”, ”Somn bizar” și ”Strada ta” i-au făcut pe spectatori să aplaude ca la un veritabil concert rock, pentru ca, ceea ce părea a fi finalul, să fie emoționant. ”Vreți o floricică de Iris?” a întrebat Cristi Minculescu și cum răspunsul a fost un ”Daaaa” din sute de piepturi, el și colegii săi au cântat ”Floare de Iris”.
La final a ținut să mulțumească managerului Filarmonicii, Mirel Manea și impresarului artistic, Liviu Sorinel, pentru că au făcut posibil acest concert.
”Mulțumim din inimă. Vă mulțumim la fel de mult pentru că ați venit la mijloc de weekend și ați cântat așa frumos în seara aceasta alături de orchestra simfonică minunată de aici, de la Filarmonica Botoșani, condusă de nu mai puțin minunatul Alexandru Ilie. Puteți să îi aplaudați încă o dată”,
Cristi Minculescu, solist vocal.
Și-a exprimat totodată speranță că ”ne vom revedea foarte curând”.
În fața spectatorilor au venit și reprezentanții instituției, care dată fiind tema rock a evenimentului, au abordat ținutele vestimentare de rigoare.
”Și noi promovăm orașul alături de cei care ne sprijină: Primăria municipiului Botoșani, Consiliul Local, dl primar Cosmin Andrei, căruia îi mulțumim că tocmai a venit de la o emisiune foarte frumoasă pe un post național”,
Liviu Sorinel, impresar artistic Filarmonica ”George Enescu” Botoșani.
Iar conducătorul unității municipalității botoșănene s-a adresat la rândul său publicului cu gânduri și câteva... procente edificatoare.
”Botoșani este deja un spirit, sunt convins și nu am nici un dubiu. Spun acest lucru pentru că botoșănenii sunt foarte apropiați de această filarmonică remarcabilă pentru că gradul de ocupare în sala de spectacole la concertele noastre este acum de peste 90%, față de 30% cât era în anii anteriori. Așadar, vă așteptăm în continuare la concertele noastre să vă arătăm muzica în toate formele ei și cultură pentru toate gusturile. Vă mulțumesc frumos”,
Mirel Manea, manager Filarmonica ”George Enescu” Botoșani
Doar că surpriza a venit după piesa care de obicei încheie concertele celebrilor rockeri români. Reveniți pe scenă la bis au cântat ”(I Can't Get No) Satisfaction” - Rolling Stones și ”Highway to hell” - AC/DC.
Nimeni nu a mai stat atunci pe scaun! Toată lumea s-a ridicat, a aplaudat și a cântat. Inclusiv primarul Cosmin Andrei, venit la concert alături de soția sa, Ana-Maria.
Concertul ”Iris Somfonic” dedicat Mărțișorului și Zilei Femeii este poate și un preambul la un show de rock simfonic fără precedent la Botoșani, pe care Filarmonica ”George Enescu” îl pregătește împreună cu Prague Philharmonic Orchestra din capitala Cehiei.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024