O materie importantă va deveni obligatorie în liceu. Anunțul a fost făcut de Ministrul Educației.
«Istoria românilor/României» va deveni disciplină distinctă în trunchiul comun la liceu, a anunțat Ministerul Educației, în urma discuțiilor și întâlnirii de lucru avute astăzi, 13 februarie, cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie din universități, transmite Edupedu.ro.
„După clarificarea păstrării limbii latine în curriculumul de specialitate, mă bucur să fiu ministrul care poate contribui, alături de specialiștii de top ai domeniului, la readucerea după câteva decenii a «Istoriei românilor și a României» (numele va fi definitivat de Academia Română) ca disciplină de sine stătătoare la nivel liceal”, a afirmat Daniel David.
Ministrul a anunțat că în urma discuțiilor cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie, „acceptând Memoriul serios și responsabil al acestora”, au convenit că „vom colabora pentru a asigura în cadrul universităților pregătirea profesorilor în a dobândi metode moderne de educație, iar universitățile se vor implica mai direct și în formarea continuă a cadrelor didactice din preuniversitar”.
A fost prins bețivul zilei! Un botoșănean a bătut recordul la alcoolemie
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Un polițist aflat în timpul liber a scos din trafic un șofer care mergea în zig-zag pe șosea
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Săptămâna protecției civile, marcată la Botoșani: PROGRAMUL activităților
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
ACUM: Importanța sănătății psihice cu psihoterapeutul Cristina Lupașcu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
ACUM: Ședință la Județ, consilierii aprobă banii pentru primării
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile