În ultima lună solista a renunțat la decolteurile generoase, preferând rochițe ceva mai sobre, asta întrucât sânii nu-i mai au loc în sutien, din cauza sarcinii.
Andreea Bălan, iubita actorului botoșănean George Burcea, simte din plin toate efectele sarcinii. Vedeta radiază de fericire, de când a aflat că va deveni mamă, chiar dacă nu tot timpul s-a simțit prea bine și chiar și acum, în al doilea semestru, acuză dureri de spate și nu poate sta prea mult în picioare.
Foarte grijulie, ea evită orice ar putea să-i pună în vreun fel în pericol fătul. Sarcina și-a pus amprenta asupra sa și din punct de vedere fizic. Burtica a devenit vizibilă, iar talia sa nu mai este așa de subțirică. În plus, sânii parcă ”i-au explodat”, Andreea dezvăluindu-le chiar apropiaților că nu-i mai au loc în sutien. Acesta este de altfel și motivul pentru care artista a renunțat în ultimul timp la decolteurile generoase, preferând rochițe mai sobre.
Cum însă pe scenă ea trebuie să aibă o ținută cât mai sexy, Andreea și-a înnoit deja colecția de sutiene, cu numere mult mai mari. Artista avea un bust generos și înainte de a rămâne însărcinată și deși totul era destul de vizibil, ea nu a recunoscut niciodată că ar avea implant de silicoane.
Andreea se află în luna a șasea de sarcină și recunoaște că s-a îngrășat patru kilograme. „Sunt foarte fericită că voi avea o fetiţă, pentru că am multe rochiţe, am început să pregătesc hainele, am şi început să primesc multe cadouri. Îmi place să mănânc, au fost zile în care mi-am dorit să mănânc.
Am luat patru kilograme în şase luni. E greu să te abţii la tot felul de dulciuri, dar sunt bine. Am poftit la salată de vinete şi ardei copţi. Mama mi le trimite de la Ploieşti. E foarte fericită, mai ales că ea îşi dorea o fetiţă.”, a spus aceasta.
Sursa: Libertatea.ro
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Sucevean oprit în trafic la Botoșani: CE au confiscat polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024