Viorel Iliuță, președintele Partidului Forța Dreptei susține că a urmărit mesajele populiste promovate de liderii PSD care și-au făcut un titlu de glorie din a a proclama lupta pentru păstrarea tradițiilor populare.
S-a referit în principal la Doina Federovici, președintele PSD Botoșani care în ultimele zile a avut mai multe mesaje publice privitoare la investițiile și susținerea din domeniul culturii.
Viorel Iliuță s-a referit la sprijinul acordat Memorialului Ipotești.
Viorel Iliuță, președinte Forța Dreptei Botoșani
„Din păcate, s-au întâmplat și lucruri bune, nu vrem să fim critici absoluți și să nu recunoaștem lucrurile care s-au făcut. Dar, în spatele acestor declarații sforăitoare se ascunde o realitate tristă: numeroase obiective cu potențial turistic și cultural din județ sunt lăsate în paragină. Un exemplu elocvent al nepăsării este Lacul cu nuferi de la Ipotești, un loc cu un potențial turistic uriaș. Din păcate, deși ar fi putut deveni o atracție emblematică pentru județ, dar astăzi este abandonat și lipsit de orice fel de investiții. Tot ce a fost acolo făcut la un moment dat, pur și simplu noaptea ți-e frică să ajungi acolo. În loc să devină un magnet pentru turiști, lacul este o dovadă vie a dezinteresului autorităților conduse de PSD”,
Un alt exemplu rușinos ar fi organizarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – un eveniment care ar fi trebuit să poziționeze Botoșaniul în centrul cultural al României.
Viorel Iliuță, președinte Forța Dreptei Botoșani
„Din păcate, în ultimii ani, acest premiu a fost tratat cu superficialitate, iar organizarea sa a devenit o umbră a ceea ce ar fi trebuit să fie. PSD a demonstrat că respectul față de valorile culturale este doar o lozincă, fără acoperire în fapte”,
În timp ce PSD își continuă campania de imagine bazată pe vorbe goale, Forța Dreptei lucrează pentru a oferi botoșănenilor un județ în care cultura, tradițiile și turismul să fie sprijinite cu adevărat.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024