La meciul împotriva celor de la Pandurii Târgu Jiu, pe care FC Botoșani îl va disputa sâmbăta aceasta pe Stadionul Municipal, va reveni și atacantul Petre Ivanovici, refăcut după accidentarea suferită în acest debut de sezon.
Atacanantul a declarat că, deși Pandurii sunt echipă bună de la mijloc în sus, echipa antrenată de Leo Grozavu pornește cu prima șansă și cel mai important este ca, indiferent de jocul prestat, la finalul celor 90 de minute FC Botoșani să aibă trei puncte în plus.
„Noi ne dorim să câștigăm cele trei puncte. La toate meciurile de acasă plecăm cu prima șansă. Săptămâna asta chiar ne-am antrenat bine, ne trebuie un rezultat bun, eu zic că ne vom reveni. Avem timp, cred că trei puncte cu Pandurii ne vor ridica moralul, ei sunt o echipă bună, mai ales de la mijloc în sus. Noi trebuie să ne facem jocul nostru”, a spus Petre Ivanovici.
Acesta va intra pe teren la meciul împotriva echipei antrenată de Edward Iordănescu, cu toate că, spune el, nu și-a revenit complet de la accidentarea suferită.
„Am început bine, am și marcat, din păcate acum două săptămâni m-am accidentat, săptămâna asta am revenit la antrenament, încă nu sunt 100% pregătit, dar îmi doresc să joc pentru că am pierdut trei meciuri. Sper să reintru bine, îmi doresc să și marchez. În mare parte, am făcut antrenament, dar durere încă mai simt puțin, dar voi vedea când voi juca”.
FC Botoșani va întâlni Pandurii Târgu Jiu pe teren propriu sâmbătă, 22 august 2015, începând cu ora 18:30.
(C.B.)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024