În lanţul reţinerilor din ancheta jafului care a avut loc pe data de 28 decembrie 2011 s-a mai adăugat o verigă în persoana lui Florian Roman, un tânăr de 29 de ani de etnie romă. Acesta ar fi oferit sprijin moral celorlalte persoane implicate în tâlhărie, fiind gata să intervină în cazul în care lucrurile ar fi scăpat de sub control. De asemenea, el ar fi fost şi şoferul unei maşini cu care s-a făcut deplasarea în judeţul vecin.
Joi, 26 ianuarie 2012. Încă de la primele ore ale dimineţii un grup de minoritari se aflau la sediul Parchetului de pe lângă Judecătorie, unde o rudă de-a lor, în speţă
tânărul reţinut, fusese chemat iniţial pentru audieri în calitate de martor. Romii au aşteptat mai bine de 12 ore să vadă care va fi soarta acestuia, Florian Roman fiind scos cu cătuşe în jurul orelor 22:00, în sarcina căruia procurorul de caz a emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore. „
În cauza privind tâlhăria din 28 decembrie 2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a mai reţinut o persoană sub acuzarea de complicitate la tâlhărie. Este vorba de învinuitul Roman Florian în sarcina căruia s-a reţinut că în aceeaşi dată, a înlesnit săvârşirea infracţiunii de pe strada Petru Rareş. El a acordat sprijin moral fiind pregătit să intervină în cazul în care lucrurile escaladau, iar ulterior a ajutat la transportul celorlalţi inculpaţi către Suceava. Au fost mai multe maşini implicate în tâlhărie, inculpaţii au schimbat maşinile pe traseu”, a declarat procurorul de caz
Dragoş Bujorean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Se pare că în amintita zi, suspecţii ar fi folosit trei maşini pentru comiterea jafului, una dintre ele, şi anume un Opel fiind abandonat la locul unde s-a petrecut tâlhăria, respectiv pe strada Petru Rareş. Florian Roman ar fi fost conducătorul auto al unuia dintre autovehiculele folosite, la momentul deplasării spre Suceava.
Gabriela ERDIC