Intrarea în secretariatul societății de termoficare a orașului este păzită de un jandarm cât se poate de impunător, iar în curtea SC Modern Calor SA se află o autospecială de la Jandarmerie.
Potrivit unor informații neoficiale, accesul la Florin Sandu, directorul general al unității, este restricționat și deocamdată nu se cunoaște câte persoane se află în biroul acestuia. De altfel, jurnaliștii sunt ținuți la poarta dinspre strada Pacea a agentului economic, nepermițându-li-se accesul în incinta societății.
De asemenea, în curte a fost semnalată şi prezenţa unui automobil înmatriculat de Braşov, a cărui provenienţă nu este cunoscută.
Pe de altă parte, deși în comunicatul emis luni dimineață de Direcția Națională Anticorupție se vorbește despre percheziții inclusiv la ”sediile unor societăți comerciale”, luni la amiază la sediile Elsaco şi Electroalfa, era linişte, nefiind prezente forţe de ordine.
Cele două companii sunt principalele implicate în proiectele de reabilitare a termoficării, respectiv de construire a Parcului Cornişa, proiecte vizate de procurorii anticorupţie, potrivit comunicatului emis de instituţie.
În acesta se anunţau şi percheziţii la domiciliul unor persoane fizice. Luni la amiază la casa în care locuieşte Ion Diaconu, directorul tehnic de la SC Modern Calor SA, artizanul principal al obţinerii finanţării europene pentru reabilitarea termoficării, era linişte. (S.B.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024