Manifestările tradiționale de datini și obiceiuri de iarnă se vor desfășura în perioada 28 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024 și vor fi supravegheate de jandarmi.
În perioada 28 decembrie 2023 - 2 ianuarie 2024, jandarmii botoșăneni vor fi la datorie pentru ca participanții la manifestările tradiționale de datini și obiceiuri de iarnă, desfășurate în peste 20 de localități, dar și la spectacolele de Revelion organizate în aer liber, în municipiul Botoșani și orașul Săveni, să se bucure în siguranță de trecerea în noul an.
Efectivele de jandarmerie au fost suplimentate și vor fi prezente la toate evenimentele publice cu participare numeroasă, unde vor acționa proactiv, împreună cu reprezentanții altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea tulbura ordinea, liniștea publică și siguranța cetățenilor.
Având în vedere aglomerația specifică acestor momente de sărbătoare, se recomandă să respectați măsurile stabilite de organizatori și indicațiile jandarmilor, să acordați atenția cuvenită minorilor care vă însoțesc și să aveți grijă de bunurile de valoare aflate asupra dumneavoastră.
Nu în ultimul rând, se mai recomandă să nu se încurajeze folosirea articolelor pirotehnice de divertisment de către copii, din cauza riscurilor la care se pot expune și a potențialului pericol pentru sănătate și să solicitați intervenția forțelor de ordine în cazul sesizării unor fapte antisociale.
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024