Luni, 28 octombrie 2024, de la ora 18:00, pe stadionul Municipal din municipiul Botoșani se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și F.C. Universitatea Cluj, meci contând pentru etapa a XIV-a a Superligii României.
Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor constitui un dispozitiv integrat de ordine și siguranță publică împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și vor acționa în vederea asigurării unui climat optim de securitate în zona arenei sportive și pe traseele de deplasare ale suporterilor.
Pentru a preveni introducerea în stadion a materialelor pirotehnice și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor care intră în arena sportivă.
Totodată, se va efectua un control corporal preventiv asupra spectatorilor, înaintea accesului în stadion, care va fi permisă începând cu ora 16:00.
În acest sens, jandarmii recomandă tuturor celor care doresc să intre pe stadion să se prezinte în timp util la porțile de acces, pentru a se evita aglomerările și pentru a se putea face accesul tuturor spectatorilor înainte de începerea partidei.
Pentru evitarea oricăror incidente, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani transmit următoarele recomandări:
- pentru reducerea timpului de așteptare și evitarea aglomerărilor, colaborați cu personalul de ordine în momentul efectuării controlului de acces în arena sportivă;
- nu vă implicați în incidente care pot tulbura ordinea și liniștea publică și delimitați-vă de orice formă de violență, orice încălcare a legii fiind sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.
Pentru a evita producerea unor situații neplăcute, jandarmii reamintesc că:
- este interzis accesul în stadion cu obiecte pirotehnice și sticle de orice fel;
- este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
- este interzisă staționarea spectatorilor pe coronamentul arenei sportive și pe scările de acces către scaune, pentru a nu se bloca intervenția pompierilor, în cazul producerii unor situații de urgență.
- este strict interzisă pătrunderea spectatorilor/suporterilor pe spațiul de joc, atât în timpul partidei de fotbal cât și la finalul acesteia.
Se recomandă tuturor participanților la această manifestare sportivă să se comporte civilizat și să respecte prevederile legale în vigoare.
În acest sens, jandarmii reamintesc câteva dintre prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Art.20-
Spectatorilor le este interzis:
m) să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
n) să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă.
În aceste două cazuri, în conformitate cu articolul 22 din legea 4/2008, faptele săvârșite de către spectatori sau de către oficiali, în incinta bazei sau a arenei sportive, constituie contravenţii, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori pagube materiale, constituie contravenţii și se sancționează cu amendă de la 150 lei la 400 lei sau prestarea a 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii.
o) să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă.
În acest caz, în aceleași condiții de mai sus, sancțiunea prevăzută este amendă de la 250 lei la 750 lei sau prestarea a 100-150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de 6 luni.
„Vă asigurăm că prioritatea forțelor de ordine este asigurarea condițiilor de siguranță pentru toți participanții la manifestările sportive, precum și a tuturor persoanelor prezente în spațiul public, atât înaintea începerii acestora, cât și după încheierea lor”, au transmis jandarmii botoșăneni.
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024