Oficialitățile au depus câte o jerbă de flori la cavoul familiei Pisoski din Cimitirul Eternitatea.
Astăzi, în ziua în care s-au împlinit 162 de ani de la momentul în care s-a înfăptuit Mica Unire, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, vicepreședinții Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta și Bogdan Dăscălescu, și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, au depus câte o jerbă de flori la cavoul familiei Pisoski din Cimitirul Eternitatea, unde, potrivit istoricilor botoșăneni, „își doarme somnul de veci” și Nicolae Pisoski, cel care l-a propus pe Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei în noaptea de 3 spre 4 ianuarie 1859.
„Mica Unire nu se putea înfăptui fără aportul fundamental al unui botoșănean, Nicolae Pisoski. El a fost un unionist convins, revoluționar pașoptist cu ideile cele mai progresiste și cel care a avut viziunea de a-l propune pe Alexandru Ioan Cuza drept domn al Moldovei. Fără această propunere, Cuza nu ar fi fost ales domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 și nu s-ar fi deschis astfel calea Micii Uniri. De aceea se cuvine să-l cinstim și să-l trecem la loc de cinste în istoria neamului nostru. Este obligația noastră morală să ne cinstim înaintașii!”,
a declarat Doina Federovici.
Cu această ocazie, istoricul col(r) Sergiu Balanovici a evocat personalitatea botoșăneanului care l-a impresionat până și pe marele istoric Nicolae Iorga și a citit necrologul publicat de presa vremii la moartea acestuia.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024