Una dintre societăţile importante din domeniul construcţiilor, din Botoşani, a început să dea rateuri serioase anul trecut, încheind 2015 cu cele mai slabe rezultate din istoria companiei.
Este vorba despre Condacia SA, societate înfiinţată sub această formă juridică în 1991, dar care provine dintr-o fostă unitate de stat.
În 2015, Condacia SA a înregistrat o cifră de afaceri de puţin peste 14 milioane lei, faţă de 15,27 milioane lei în 2014, în condiţiile în care numărul mediu de angajaţi a crescut cu 45%. Pentru prima dată în ultimii 15 ani, exerciţiul financiar a fost încheiat pe minus, pierderile fiind de o valoare impresionată – 3,72 milioane lei, adică 26% din cifra de afaceri. Mai mult, şi datoriile au „explodat”, ajungând la un nivel record de 18,18 milioane lei, cu peste 7 milioane lei mai mari faţă de anul interior.
La jumătatea anului trecut, pe 24 iunie 2015, administratorul Gheorghe Caloianu (70 de ani) depune la Tribunalul Botoşani cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă. După numai o săptămână, Caloianu se răzgândeşte şi, pe 3 iulie 2015, instanţa „ia act de renunţarea la judecarea cererii“, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Evenimentul.
După 9 luni, pe 28 martie 2016, acelaşi Gheorghe Caloianu depune o nouă cerere de aplicare a Legii 85/2014 (Dosar nr.736/40/2016). După 11 zile – Surpriză! Caloianu iar s-a sucit şi Tribunalul Botoşani „ia act de renunţarea debitorului la judecata cererii introductive“.
După alte 3 luni şi jumătate, pe 13 iulie 2016, Caloianu se prezintă din nou la Tribunalul Botoşani cu o cerere de insolvenţă în mână. De data asta, judecătorul sindic a fost mai şmecher şi nu i-a mai lăsat timp de (răz)gândire administratorului Condacia SA: a doua zi, pe 14 iulie 2016, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă. Frumos ar fi fost ca Gheorghe Caloianu să atace sentinţa cu apel!
A fost desemnat administrator judiciar provizoriu, cu un onorariu iniţial de 1.000 lei. Data de 29 august 2016 a fost stabilită drept termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, iar prima şedinţă a Adunării Creditorilor a fost programată pe 26 septembrie 2016, ora 15, la sediul administratorului judiciar (Botoşani, str. Aprodu Purice nr.5). Următorul termen în Dosarul nr.1714/40/2016 este programat pe 25 octombrie 2016.
Vezi și: Numărul insolvențelor a scăzut: CARE e situația la Botoșani
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Cursuri de instrumente de la Liceul de Artă la... Sala Polivalentă – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 02, 2024
Roți blocate și mașini RIDICATE de polițiștii locali: Șoferi amendați pe capete
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024