Un jucător de la FC Botoşani povestește începuturile sale în fotbal.
Mijlocașul lui FC Botoșani, Mihai Roman, 32 ani, povestește începuturile sale în fotbal la Putna, cum juca pe fals în ligile inferioare, fuga ratată în Marea Britanie, la muncă, pe când avea 20 de ani, și amintirile speciale pe axa Brașov - Rapid - Toulouse - echipa națională.
Numele satului, Bivolărie, vine de la faptul că, în vremea domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), existau în această zonă grajduri pentru bivoli, devenite apoi sediu pentru o herghelie de stat a Armatei Austro-Ungare timp de aproape un secol și jumătate (1775-1918). La câțiva kilometri de Putna lui Ștefan cel
Mare locuiește azi Mihai Roman, mijlocașul lui FC Botoșani. În fața casei lui se întinde un colț mirific de Bucovină, iar în spatele lui stă o poveste de viață tumultuoasă.
"Nu provin dintr-o familie bogată, iar de fotbal m-am apucat abia la 16 ani", spune fostul internațional despre rădăcinile sale moldave. Își amintește despre escapadele copilăriei: "Ajutam la tăiat lemne, la cosit fân, mergeam cu vacile la păscut. O dată am și uitat de ele pe imaș. M-am luat cu o miuță și, când să mă întorc acasă, nu le mai găseam. Nu știam pe unde o să scot cămașa, dar, până la urmă, m-a ajutat Dumnezeu și le-am găsit".
Cu fotbalul a început-o la Bradul Putna, în liga a cincea, dar a făcut repede pasul spre Liga a 3-a, la Rădăuți. Dar nu s-a putut rupe de distracțiile județene: "Aveam vreo patru legitimații, iar în weekend mai intram pe blat la Putna și la Vicovul de Jos, unde mă mai rugau prietenii să-i ajut".
La 20 de ani a plecat însă într-o aventură care i-a marcat destinul. A încercat să ajungă clandestin în Anglia, la muncă, dar operațiunea a eșuat: "Situația financiară din fotbalul mic era jalnică, așa că am decis să plec să-mi câștig pâinea peste hotare".
Povestește acum traseul, mirat și el de propria nebunie: "Am mers cu o mașină la Bruxelles, am luat apoi apoi trenul până la Oostende, de unde urma să ajung ca fugar la Londra. Nu era încă liber accesul în Marea Britanie. Am sărit un gard mare în port și m-am așezat repede sub un TIR, care urma să fie îmbarcat pe un vapor pentru transportul spre Anglia.
Dacă ajungeam acolo, ar fi trebuit să călătoresc vreo două ore sub mașină și la câțiva centimetri de asfalt, pe un pat de fiare, până la prima oprire a TIR-ului, de unde urma să mă preia o cunoștință. Era foarte riscant!".
N-a mai apucat însă să-și sfârșească planul, fiindcă a nimerit în mijlocul unei razii în portul din Oostende:
"M-a prins Poliția belgiană sub TIR! A urmat o seară petrecută într-un fel de arest, alături de câteva zeci de români și africani. Mi-au luat amprentele, ne-au dat de mâncare și am petrecut acolo toată noaptea. N-am dormit aproape deloc pe așternuturile de pe podea. Eram speriat! Ne-au trimis acasă cu avionul a doua zi și m-am ales cu un an de interdicție de a intra în țările Uniunii Europene. A fost o prostie, dar așa erau vremurile. Dacă reușeam să fug, probabil că acum eram cocoșat de munca în construcții".
Întoarcerea acasă i-a adus însă începutul urcușului pe gazon. Mai întâi la Cetatea Suceava, după un trial în zona Moldovei, și apoi trecerea la FC Brașov, în liga secundă, unde avea să-l întâlnească pe Răzvan Lucescu, antrenorul providențial al carierei sale.
Realizat de președintele de atunci al "stegarilor", Dinu Gheorghe, transferul sub Tâmpa a întâmpinat însă obstacole consistente dinspre Vaslui:
"Porumboiu făcea presiuni să mă ia, fiindcă finanța și Suceava, de unde autoritățile locale îi promiseseră că va avea prioritate la orice tranzacție. Mă suna și de câte cinci ori pe zi. Nici nu mai știam ce să-i spun! N-am vrut să merg acolo fiindcă îmi povestiseră niște foști colegi că existau diferențieri la plăți, nu erau tratați egal toți jucători în momentul achitării datoriilor".
Iar drumul lui Roman a urmat o linie ascendentă: Brașov – Rapid – Toulouse, plus echipa națională. "Chiar dacă țineam cu Steaua când eram mic, nu mi-a părut rău niciodată că am jucat în Giulești, unde am simțit ce înseamnă suporterii adevărați", spune Mihai.
Punctează trei episoade "vișinii":
"Am pierdut nemeritat finala Cupei cu Dinamo în 2012, 0-1. Am mai avut un 2-3 cu «câinii», după ce am condus cu 2-0. N-am jucat atunci din cauza unor probleme medicale. Dar a doua zi, la ședință, Șumudică a iscat un moment hazliu. Deodată s-a luat de mine. «Băi Romane, accidentat, neaccidentat, mie-mi joci, mă!». M-am blocat un pic, dar toată lumea a început să râdă. Dar foarte delicată a fost ultima perioadă la Rapid, când se intrase în insolvență, iar un an de zile n-am mai primit salarii.
Eram doar noi, jucătorii, și cu Marian Rada, nu știam ce ne așteaptă de la o zi la alta, iar cei tineri n-aveau bani nici să vină cu autobuzul la antrenamente. N-aș fi vrut să trăiesc așa ceva, dar, din păcate, în România, jucătorii sunt tratați mizerabil!".
În paralel, vine cu exemplul personal din Franța, unde, la Toulouse, a trăit două accidentări grave, care i-au afectat provocarea din Hexagon: ruptură a tendonului lui Achile (8 luni pauză) și fractură de tibie și peroneu (6 luni pe margine).
Roman e tranșant:
"Dacă aș fi pățit astea în România, eram ca și abandonat de club. Nu cred că mai jucam fotbal acum. În țară, când pățești un necaz, nu te mai bagă nimeni în seamă. Cam asta e regula. Știu și de la colegi, care se plâng și că nu există asigurări, se ocupă singuri de recuperare, suportă costurile, iar când revii clubul te ia direct cu reziliere de contract sau diminuări salariale în loc să te ajute".
"Am avut șansa extraordinară de a fi chemat de Răzvan Lucescu pe când eram încă la FC Brașov. Iar momentul cel mai intens s-a petrecut la acel 1-1 de la Paris, cu Franța, în 2009. Am intrat bine în meci, am reușit câteva driblinguri în fața lui Evra, am tras, dar Lloris m-a blocat cu greutate. A fost faza care ne putea aduce o victorie imensă și să-mi schimbe cariera. Îmi aduc aminte că, după acea partidă, Gigi Becali a ieșit la TV și a zis că vrea să mă aducă la Steaua. Dar Brașovul a cerut un milion de euro! Am suferit că, după plecarea lui Lucescu de la reprezentativă, am mai fost chemat doar o dată, dar m-am bucurat că am făcut parte din familia tricoloră timp de doi ani și jumătate".
Și un vis la zi, de final:
"Cred că mai pot prinde încă un contract la o echipă de cupe europene, chiar dacă mă mai bântuie gândul retragerii după problemele medicale avute în Franța. După ce am terminat cu Toulouse, am vrut să pun punct, dar m-a convins Cornel Șfaițer de la Botoșani să ne ajutăm reciproc. A fost un lucru bun, mă simt bine acum la echipă, dar ne lovim din nou de realitățile fotbalului românesc: am ajuns cu contractul la minus 30 la sută față de discuția inițială. În Franța, un euro dacă nu ți se dă la salariu și faci contestație, câștigi fără probleme, iar echipa riscă să fie trimisă direct în liga secundă".
Ciprian Crețan e primul antrenor la Putna al lui Roman, care i-a botezat ulterior ambii copii:
"La început, nu ne prea puneam mari speranțe în el, că era foarte mic. Dar la debut ne-a impresionat cu un gol din foarfecă, iar apoi nu l-am mai putut scoate din echipă. Făcea spectacol. Era idolul Putnei, așa că-i mai acceptam și mici aroganțe sau driblinguri mai fanteziste, că-i înșira pe toți pe banda dreaptă! Remarcabil e că și-a păstrat și acum vechii prieteni de la Bradul Putna, ceea ce spune multe despre caracterul său".
Roman e și acum un foarte bun jucător de fotbal în sală:
"Când eram la Rădăuți, plecam cu echipa în turnee de câte două-trei zile prin țară. Am bătut odată Constanța cu 7-6, eu am dat toate golurile! Am avut ofertă să mă duc la BODU, echipa lui Mitică Dragomir, dar i-am preferat atunci pe rivalii de la MGA București. Am rămas însă acolo doar trei luni. Nu m-am adaptat. Terenul de la futsal era prea mic pentru mine!".
Perla colecţiei personale: Tricoul lui „Bayern Munchen”
Un colț din livingul casei lui Roman e dedicat amintirilor. Iar aici tronează o supercolecție de tricouri, fanioane și programe de meci. Nu lipsesc echipamentul purtat la debutul în națională, contra Lituaniei (1-0), cel de la remiza cu Franța (1-1, 2009, la Paris) ori tricourile de club ale foștilor colegi de la lot: Săpunaru (Porto), Neșu (Utrecht), Chivu (Inter), D. Niculae (Nancy), Nicoliță (Nantes) sau Raț (Șahtior). Dar obiectul de suflet e tricoul dintr-un set Bayern Munchen purtat în L5 la Bradul Putna, când Roman evolua cu numărul 12, scris cu vopsea albă!
"Am avut colegi formidabili la echipa națională, dar Chivu rămâne cel mai bun fotbalist alături de care am evoluat vreodată. Un jucător și un caracter deosebit. Îmi dădea mereu și sfaturi, discutam și despre familie. Un băiat excepțional!" Mihai Roman
7 echipe
există în CV-ul lui Mihai Roman: Bradul Putna ('00-03), Bucovina Rădăuți ('03-'04), Cetatea Suceava ('05-'07), FC Brașov ('07-'10), Rapid ('10-'13), Toulouse ('13-'16), FC Botoșani ('16-prezent) (Sursa: Gsp)
